Cuvinte duhovnicești

Avem de dat un examen numit Coronavirus, trebuie să-l dăm

2020-03-17 10:35:37 | Vizualizări 399

În virtutea bunei orânduieli, noi, biserica – slujitorii și credincioșii, respectăm măsurile pentru combaterea epidemiei coronavirusului și ne conformăm regulilor de igienă și sănătate publică transmise de autorități, însă nu încetăm săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii. Căci Sfânta Liturghie este slujită și va fi slujită în forme adecvate situației, în duhul eshatologic al creștinilor din vechime. Atunci când va […]

Să ne păzească Dumnezeu de boală, dar şi de puţină credinţă şi de puţinătatea sufletului

2020-03-13 10:18:06 | Vizualizări 950

(câteva gânduri duhovniceşti legate de apariţia coronavirusului) Oamenii credinţei în orice moment al vieţii, dar mai ales în cele de mare încercare, sunt de mare ajutor. Ştiţi de ce în vremea prigoanelor, mulţi s-au încreştinat? Deoarece atunci a fost o epidemie mare şi chiar şi copiii împăratului se îmbolnăviseră, şi doctorii cei bine plătiţi dispărusera […]

Să ne ostenim a păstra mereu în lăuntrul nostru pacea, blândeţea şi dragostea

2020-02-20 11:09:39 | Vizualizări 326

Cum să se mântuiască creştinul în veacul al XXI-lea? Omul, când este la anii tinereţii, doreşte să vadă şi să audă multe lucruri, dar când îmbătrâneşte nu mai este atât de interesat ca atunci când era tânăr. În anii tinereţii, omul trăieşte căutând să afle cât mai multe, dar când îmbătrâneşte vede că toată această […]

Despre Mândrie

2020-02-09 13:51:17 | Vizualizări 774

Să vedem ce este mândria? Mândria este încrederea omului în sine însuşi, în puterea sa, în averea sa, în hainele sale, în frumuseţea sa, în înţelepciunea sa. Omul mândru, cu nimeni nu se împacă decât cu cei ce-l linguşesc şi-l laudă, încolo pe toţi îi vorbeşte de rău, pe toţi îi dispreţuieşte. Omul mândru de […]

O soţie cu adevărat inteligentă, înţeleaptă, nu-şi va domina niciodată soţul

2020-02-06 09:22:51 | Vizualizări 361

Femeia poate fi şi puternică, şi cu studii, şi inteligentă, dar niciodată nu trebuie să-şi strivească soţul, să primeze asupra lui. O soţie cu adevărat inteligentă, înţeleaptă, nu-şi va domina niciodată soţul. Ea înţelege că de aici nu va ieşi nici un folos pentru familia, pentru soţul ei şi nici măcar pentru ea însăşi. Sub presiune, „cu […]

Mergând la biserică, te duci în ceruri

2020-02-06 09:15:35 | Vizualizări 450

Într-o zi au bătut la uşa chiliei mele doi tineri căsătoriţi. Mi-au adus un pomelnic şi mi-au cerut să le fac o rugăciune. Am intrat în vorbă cu ei şi, aşa cum mi-am statornicit eu o rânduială, i-am întrebat dacă merg la biserică. Şi atunci ei mi-au răspuns: „Nu suntem aşa de bătrâni ca să […]

Priviţi cu veselie boala, nu cu tristeţe

2020-01-29 09:29:24 | Vizualizări 726

Priviţi cu veselie în ochii bolii! Lăsaţi-vă însă mai puţin în voia închipuirilor… Vă vor veni în cap multe nimicuri de tot felul… Vă veţi certa cu toata lumea… Toate astea în gând după aceea va trece totul. Fiţi senin! Pesemne că în drum v-ar fi întâmpinat vreo primejdie şi iată că Domnul v-a ţintuit prin […]

Modernitatea și moartea

2020-01-28 07:55:25 | Vizualizări 422

Dintotdeauna, chiar și în societățile cele mai primitive, moartea nu a fost defel percepută ca o distrugere definitivă a omului, ci numai ca o plecare, ca o trecere a sufletului într-o altă lume. Iar această plecare reprezintă, pe de-o parte, o despărțire temporară de cei apropiați de pe pământ, iar pe de alta, o întâlnire […]

Creştinul ortodox trebuie să fie o candelă a credinţei

2020-01-28 07:47:04 | Vizualizări 649

Prin Taina Botezului devenim creştini. Din acel moment suntem membrii Bisericii lui Hristos. În această calitate noi trebuie să învăţăm şi să trăim credinţa ortodoxă. Adică să credem toate adevărurile creştine aşa cum le propovăduieşte Biserica Ortodoxă, păstrându-le în toată curăţia lor şi întocmindu-ne viaţa după ele. În acelaşi timp să mărturisim credinţa şi să […]

Tăcerea lui Dumnezeu şi tăcerea omenească

2020-01-21 11:24:34 | Vizualizări 529

Întâlnirea dintre Dumnezeu şi noi în rugăciune statornică întotdeauna duce la tăcere. Trebuie să învăţăm să deosebim două feluri de tăcere: tăcerea lui Dumnezeu şi propria noastră tăcere. Prima, tăcerea lui Dumnezeu, este adesea mai greu de purtat decât refuzul Său, tăcerea absentă despre care am vorbit mai devreme. A doua este tăcerea omului, mai […]