Mesajul de felicitare al Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU, adresat ÎPS VLADIMIR, Mitropolit al Chişinăului și a Întregii Moldove, cu ocazia împlinirii a 34 ani de arhierie

Înaltpreasfinţia Voastră,

Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit,

Cu prilejul împlinirii a 34 ani de slujire arhierească, avem binecuvântatul prilej și deosebita bucurie duhovnicească, de a Vă adresa sufletește, cuvinte de felicitare și urări de bine.

La această zi de omagiere a anilor de slujire arhierească, avem încă odată în plus datoria de a ne exprima gratitudinea față de Înaltpreasfinția Voastră, pentru toată osteneala duhovnicească și rodnica slujire arhierească, ce ați desfășurat-o și încă o mai desfășurați jertfelnic, ca și Întâi Stătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Ca de fiecare dată, pe lângă cuvintele de felicitare, aducem gânduri și cuvinte de apreciere pentru toate cele care le-ați înfăptuit cu mult tact pastoral și muncă jertfelnică pentru binele și prosperarea Bisericii Ortodoxe din Moldova. În toți acești ani de slujire arhierească nu doar că ați hirotonit peste o mie de slujitori pentru Sfintele Altare, dar i-ați povățuit părintește cum să fie adevărați slujitori, fiindu-le chiar Înaltpreasfinția Voastră un demn exemplu de urmat în această privință. De asemenea, ne cătând la multitudinea problemelor de ordin administrativ, vă arătați purtarea de grijă față de mântuirea tuturor dreptmăritorilor creștini ai Bisericii Ortodoxe din Moldova prin predici și sfaturi părintești.

Prin strădania și purtarea de grijă arătată în toți cei 34 ani de rodnica slujire arhierească, ați scris unele din cele mai frumoase și bogate capitole din istoria Bisericii Ortodoxe din Moldova, întemeind și redeschizând multe Sfinte Biserici și Sfinte Mănăstiri. Or, prin acest fapt lăudabil se vede cât de mult îl iubiți pe Dumnezeu și sfintele locașuri, dar și cât de mult vă îngrijiți de mântuirea slujitorilor, monahilor și drept măritorilor creștini.

Și tocmai din acest considerent se cuvine ca în toate rugăciunile noastre să-I mulțumim sufletește Bunului Dumnezeu, pentru binecuvântarea și încuviințarea Sa divină de a ne hărăzui ca și păstor al Bisericii Ortodoxe din Moldova un Ierarh atât de destoinic, pentru care putem spune și noi cu Sf. Apostol Pavel: „Un asemenea Arhiereu se cuvenea să avem…”

Înaltpreasfințite Stăpâne,

În numele meu personal, dar și a întregii Episcopii de Ungheni și Nisporeni – cler, cin monahal și dreptmăritori creștini – Vă doresc multă sănătate, spor duhovnicesc în toate activitățile și slujirile arhipăstorești, pace sufletească, sfinte împliniri și multe bucurii izvorâte din lucrarea rodnică a Înaltpreasfinției Voastre.

La mulți și binecuvântați ani în frumoasa și binecuvântata slujire arhierească, Înaltpreasfințite Stăpâne, VLADIMIR,

Mitropolit al Chișinăului și a Întregii Moldove!!!

Cu recunoștință și dragoste în Hristos-Domnul,

+ PETRU,

Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni