Nedreptatea – fiară sălbatică și neîmblânzită – sfâşie societatea umană şi pretutindeni se aud voci de oameni, care sunt nedreptățiți în diferite moduri. Până la cer se ridică glasurile celor nedreptățiți. Și o cauză pentru care nedreptatea învinge și triumfă este indiferenţa pe care o arată mulţi în faţa nedreptăților care au loc.
Să menționăm câteva exemple, care ne vor convinge că, în multe cazuri, responsabili pentru predominarea nedreptăţii suntem şi noi. Să mergem într-un sat unde există o văduvă săracă, care lucrează din greu şi îşi întreţine orfanii. Dar văduva aceasta are ca vecin un om nedrept. Acesta o nedreptăţeşte tot timpul pe văduvă. Când încalcă hotarele ogorului ei, când îşi bagă animalele în semănăturile ei, când îi bate orfanii, când o înjură şi o jigneşte pe văduvă. Nedreptățile lui sunt evidente. Le văd toți, dar sunt indiferenți. Nici unul din ei nu se duce să-l găsească pe vecinul ei nedrept și să-i facă o observaţie pentru nedreptăţile pe care le face, iar dacă nu-l ascultă să încerce să-i lămurească şi pe alții, aşa încât întregul sat să fie instigat împotriva celui care nedreptăţeşte văduva şi orfanii.
În anii stăpânirii turcești era dificil ca un creştin să nedreptățească pe cineva. Pentru că purtarea fiecăruia era supravegheată de cei mai bătrâni, care împreună cu preoții apărau drepturile celor nedreptăţiţi.
Un alt exemplu. Într-o fabrică are loc o nedreptate. Un muncitor este nedreptățit. Toți confrații privesc nedreptatea și ar putea să protesteze și să-și unească glasul lor cu glasul celui nedreptățit. Dar n-o fac. De ce? Pentru că nu vor să-şi strice relațiile cu şeful și să-şi pericliteze poziția. Astfel, sunt indiferenţi şi-l lasă pe confratele lor să fie victimă a nedreptății. Am amintit două exemple. Am putea să amintim nu două, ci o mie una situaţii, în care oamenii îi văd pe alţii nedreptăţiţi şi, deşi ar putea prin protestul lor să contribuie la încetarea nedreptății, cu toatea acestea ei sunt indiferenți. Nu le pasă de nimic. De ce? Pentru că sunt oameni iubitori de sine, individualişti, adică se iubesc numai pe ei înşişi.
Indiferența pe care o arată cei mulți faţă de nedreptățile ce se fac în lume, este un păcat. Pentru că dacă i-ar fi iubit pe ceilalți ca pe ei înşişi, orice nedreptate care s-ar face altora ar considera-o ca pe propria lor nedreptate. Şi aşa cum protestează pentru nedreptățile care se factorilor, asa ar protesta şi pentru nedreptățile împotriva altora. Și astfel ar oferi un mare serviciu societății. Pentru că, dacă cel care gândește să facă nedreptatea știe că făcând-o, se vor ridica împotriva lui 10, 100, 1.000, nu va cuteza să facă nedreptatea, deoarece va avea de-a face nu cu o persoană, ci cu toată lumea. Prin urmare, vinovați nu sunt doar cei care nedreptăţesc, ci şi cei care pot să oprească nedreptatea şi n-o opresc.
Dacă în marginea unui sat cineva va da foc unei case, vecinii nu rămân indiferenţi, pentru că știu că dacă lasă focul să ardă casa vecinului, focul se va întinde şi o va arde şi pe a lor. Şi de aceea toți aleargă şi ajută să stingă focul şi nu se liniştesc dacă nu sunt convinşi că focul s-a stins cu totul. Dar foc este și nedreptatea, foc ce arde. Dacă nu se va limita focul nedreptății, se va înteţi şi va arde a doua casă, a treia, întregul oraş sau sat. De aceea, aleargă să ajuți să se stingă focul ce se aprinde în societăți – nedreptatea.
Dar nedreptatea nu este singurul rău. Există și alte manifestări ale răului, faţă de care nu trebuie să fim indiferenți, ci – ca niște creştini ce suntem să ne luptăm să dispară oricare ar fi ele. Rău, de pildă, nu doar rău, ci un rău foarte mare, un păcat îngrozitor, este hula. Mulţi Îl hulesc pe Hristos, fiind indiferent şi nu-l interesează că Hristos este hulit cu cele mai ruşinoase cuvinte. O, dar dacă celălalt i-ar înjura mama sau tatăl! Atunci l-ai vedea pe acest om indiferent şi mort că revine la viaţă, că se înroşeşte, îi fulgeră ochii de mânie şi-i cerând socoteală aceluia care i-a înjurat mama şi tatăl. Nu tolerează să-i fie huliţi părinţii, însă este indiferent față de Acela Care este Tată al tuturor oamenilor. Dacă de fiecare dată când se aude o hulă, zece oameni ar protesta, niciun om n-ar mai îndrăzni să-L hulească pe Hristos.
Oamenii sunt indiferenți la nedreptăţile ce se întâmplă. Indiferenţi la hulele sau blasfemiile care se aud. Dar sunt indiferenţi şi înaintea nenorocirii omeneşti. Undeva este un bolnav sărac. N-are medic, n-are medicamente, n-are nicio rudă și niciun prieten. Ar trebui să se intereseze de el vecinii. Dar aceştia, din nefericire, sunt cu totul indiferenţi. Stau în casele lor, au toate bunătăţile, se bucură de tot confortul, chefuiesc şi se distrează, în timp ce alături de casa lor moare un om. Aceştia sunt indiferenţii, iubitorii de sine, egoiştii.
Să ştim toţi: Potrivit duhului Evangheliei nu numai cel care face răul, ci și ceilalţi, care ar fi putut să oprească răul şi nu-l opresc, sunt complice.
Mitropolitul de 104 ani, Augustin Kandios
