Conferință și întâlnire cu preotesele din Episcopia de Ungheni și Nisporeni

Duminică, 18 februarie, 2024, în a doua parte a zilei, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a avut o întâlnire duhovnicească cu preotesele din cuprinsul Eparhiei noastre.

Această întâlnire a constat în organizarea unei conferințe cu tema: ,,Starea femeii creștine autentice în epoca feminismului”.

Respectiva întâlnire s-a ținut în sala festivă din incinta Liceului Teoretic ,,M. Eminescu” din mun. Ungheni.

După cuvântul de binecuvântare și salut al Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU, în care a vorbit despre importanța și necesitatea unei asemenea întâlniri cu Stimatele Doamne Preotese, dnl Mihai-Silviu CHIRILĂ, jurist și teolog român, cu binecuvântare și la îndemnul Înaltpreasfinției Sale, a ținut un amplu discurs, structurat pe patru părți, în care a vorbit despre pericolul feminismului și necesitatea păstrării duhului autentic al femeii creștine.

Întrucât preotesele sunt de multe ori ajutătoarea preoților în unele aspecte a lucrării pastoral-misionare, Înaltpreasfinția Sa atrage mare atenție și Doamnelor Preotese, care pot și trebuie să fie ca niște apostoli, mai ales printre femeile din parohie. Tocmai din acest considerent a organizat Înaltpreasfinția Sa această conferință cu o temă mai mult decât actuală.

La final Înaltpreasfinția Sa și-a exprimat recunoștința față de toți cei prezenți, care au dat curs invitației.

La rândul lor, preoții și preotesele prezente, au mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru organizarea acestei conferințe și întâlnire de suflet, prin care se evidențiază, ca de fiecare dată, dragostea părintească și grija arhierească a Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU, față de toți păstoriții săi, dar mai ales față de preoți și Preotese.