Vineri 22 aprilie, 2022, numită Vinerea Mare, când ne aducem aminte de drumul pătimirilor spre Golgota și răstignirea lui Hristos, cu binecuvântarea și la inițiativa Înaltpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, s-a desfășurat Drumul Crucii, cu pornirea din Piața Primăriei Orașului Nisporeni, spre Mănăstirea „Sf. Voevod Ștefan cel Mare” de pe Piscul Ostașului.
În dimineața zilei, la orele 10, Ierarhul a fost întâmpinat de Prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Eparhial, Protopopii, Stareții Starețele, slujitorii și credincioșii prezenți, dar și oficialitățile locale.
După aceasta s-a săvârșit rugăciunile de începere a Drumului Cruce, apoi a urmat cuvântul de învățătură a Înaltpreasfinției Sale, în care a vorbit despre pătimirile lui Hristos și datoria noastră creștinească de a le cinsti, dar și importanța, valoarea și necesitatea acestui Drum al Crucii, specificând că: „Acest drum este un pelerinaj spre Dumnezeu, un pelerinaj spre Golgota, o cale spre Înviere. În acest pelerinaj Dumnezeu şi omul se caută reciproc şi se întâlnesc în mod spontan şi misterios, de aceea şi Ierarhul, i-a îndemnat încă de la începutul Postului Mare pe toţi clericii şi credincioşii de a se întâlni cu Hristos atât în rugăciunile de la sfintele altare cât şi în cadrul acestui pelerinaj al crucii şi Învierii”.
Apoi, pornindu-se în procesiune, la poalele dealului pe care se urcă spre Mănăstirea „Sf. Voevod Ștefan cel Mare” Ierarhul, dimpreună cu Dnl Grigore ROBU, Primarul Orașului Nisporeni, au inaugurat treptele scării ce duc spre mănăstire. După aceasta au fost sfințite de Înaltpreasfinția Sa aceste scări. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, i-a înmânat Domnului Primar, Ordinul Mitropolitan „Sf. Voevod Ștefan cel Mare”, gr. I, pentru toată muncă depusă la înfăptuirea acestei mărețe și importante lucrări de construcție, pe care a săvârșit-o la îndemnul și sfatul Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU.
După această parcurgându-se Drumul Crucii, se făceau unele popasuri, pentru a se citi din cele 12 Evanghelii a Patimilor.
Ierarhul, preoţii şi creştinii au dus fiecare în mână câte o cruce, ca simbol al crucii lui Hristos, pe întreg traseul care este de 1,5 km. În felul acesta pelerinajul îşi îndeplineşte sensul lui profetic: „Aceste adunări ale unui popor care mărturiseşte credinţa sa simbolizează şi inaugurează adunarea multiplă a neamurilor, anunţată în ultimile capitole ale cărţii lui Isaia şi marile vedenii ale Apocalipsei. De la Avraam încoace toţi oamenii credinţii sunt de alfel pelerini, mergând prin pustie către ţara făgăduinţei; puţin câte puţin ei îşi dau seama că Hristos îi însoţeşte pe cale şi îi invită să-L recunoască în ,,frângerea pânii” (Luca 24, 35).
Ajungându-se pe Piscul Ostaşului, unde se află amplasată ,,Crucea Neamului” și Mănăstirea ,,Sf. Voevod Ştefan cel Mare”, s-a făcut o rugăciune de laudă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate.
Apoi Ierarhul a mulțumit tuturor celor prezenți, pentru că au participat, îndemnându-i pe preoţi şi creştini să participe în fiecare an în această zi la acest pelerinaj duhovnicesc, unicul în țara noastră de acest fel, deoarece experienţa pelerinajului este un prilej de împrospătare a vieţii spirituale şi de întărie a credinţei.