Ziua Tineretului Ortodox – 2024, sărbătorită la Todirești, Ungheni

Pe 25 februarie, 2024, la inițiativa preotului Ioan GAJIM, slujitor al bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din s. Todirești, rn. Ungheni și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, la biserica menționată a avut loc premierea elevilor participanți la Concursul de Eseuri și Poezii, ediția a III-a, cu tema „Credința – liantul între Dumnezeu și om”.
 Această activitate s-a desfășurat în contextul Zilei Tineretului Ortodox.
Elevii premiați sunt dintre cei mai sârguincioși elevi de la Gimnaziul din s. Todirești, rn. Ungheni, care frecventează ora opțională a obiectului „Religia”, ce este predată cu succes și exemplar de către preotul Ioan GAJIM.
Cei 28 de elevi premiați au primit câte o Diplomă de participare, o iconiță și două cărți duhovnicești, iar cei cu locurile I, II și III, de la Categoria Eseu și de la Categoria Poezie, aparte, au primit și câte un premiu financiar.
Pe această cale se aduce mulțumire Directorului Instituției Publice„ Gimnaziul Todirești, Doamna Maria SAVCIUC, elevilor și părinților acestor elevi, dar și preotului Ioan GAJIM, pentru implicare și strădania de a educa moral și spiritual elevii din comunitate, în perspectiva devenirii lor viitori cetățeni responsabili ai societății și credincioși activi ai Bisericii Ortodoxe.