Sfințire de răstignire la Mănăstirea Hîncu

Vineri, 27 octombrie, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, aflându-se la Mănăstirea Hîncu, unde a oficiat Dumnezeiasca Liturghie, cu prilejul hramului, spre seara zilei, a săvârșit o slujbă de sfințire a unei răstigniri.

Această răstignire, ce are încorporat și chipul Maicii Domnului, se află la poarta mănăstirii, ca un semn de binecuvântare și ocrotire a pelerinilor și tuturor închinătorilor ce vizitează această vatră monahală.

La această slujbă de sfințire a luat parte Stareța Mănăstirii Hîncu, Egumena PARASCHEVA (Cazacu), Stareții și Starețele Mănăstirilor din Eparhie, dar și un grup de credincioși.

După slujba de sfințire, Ierarhul a ținut un cuvânt de învățătură, în care a explicat importanța și necesitatea amplasării răstignirilor, pe care trebuie să le cinstim și în fața cărăra trebuie să ne închinăm cuviincios.

Apoi, Ierarhul a săvârșit slujba panehidei în cimitirul mănăstirii, pomenind pe toate viețuitoarele Mănăstirii Hîncu trecute la cele veșnice.