Şedinţa Comisiei pentru Canonizarea Sfinţilor din Moldova întrunită la Centrul Eparhial din mun. Ungheni

Vineri, 17 noiembrie, 2023, Înaltreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, Preşedintele Comisiei pentru Canonizarea Sfinţilor din Moldova, dar și Membru permanent al Comisiei Sinodale Patriarhale pentru Canonizarea Sfinţilor, a întrunit membrii comisiei într-o ședință de lucru, care s-a desfășurat la Centrul Eparhial din mun. Ungheni.

În cadrul respectivei Ședințe de lucru, au fost introdu-se pe ordinea de zi următoarele puncte:

  1. Cuvânt de introducere al Înaltpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, Președintele Comisiei menționate;
  2. Includerea Cuviosului Macarie de la Saharna în sinaxarul sfinților Bisericii Ortodoxe din Moldova;
  3. Ziua comemorării în Eparhia de Tiraspol și Dubăsari a tuturor clericilor și mirenilor ortodocși, fără de vină uciși de către luptătorii împotriva lui Dumnezeu sau fără de vină întemnițați;
  4. Cinstirea memoriei noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ortodoxe în Biserica Ortodoxă din Moldova.

În urma lucrărilor ședinței, ce au durat aproape 3 ore,

S-A HOTĂRÂT:

  1. După ce Comisia de Canonizare în frunte cu Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a luat act de cunoștință a dosarului de canonizare a Sf. Cuv. Macarie de la Saharna și reieșind din dosarul depus, a stabilit că procesul de canonizare, întrunește toate condițiile necesare, Comisia a aprobat următoarele date:
  • 24 septembrie 1994 – aflarea moaștelor Cuv. Macarie;
  • 25 decembrie 1994 – ziua canonizării Cuv. Macarie;
  • 26 mai – zi de pomenire cu introducerea în calendarul bisericesc a Sf. Cuv. Macarie.
  1. După ce am luat act de cunoștință cu cererea Înaltpreasfințitului SAVA, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, adresată către Înaltpreasfințitul VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și a Întregii Moldove, cu referință de a se binecuvânta ca zi de pomenire a tuturor clericilor și mirenilor ortodocși, fără de vină uciși de către luptătorii împotriva lui Dumnezeu sau fără de vină întemnițați, a doua Sâmbătă după Paști, Comisia de Canonizare a concluzionat următoarele: această zi de pomenire poate rămâne a doua Sâmbătă după Paști, conform hotărârilor deja existente, a Sfântului Sinod al BORu din data 23-24 septembrie 2021.
  2. De a înainta către Sinodul BOM, ca a doua Sâmbătă după Paști, să fie zi de pomenire în cuprinsul Eparhiei de Tiraspol și Dubăsari, a tuturor clericilor și mirenilor ortodocși, fără de vină uciși de către luptătorii împotriva lui Dumnezeu sau fără de vină întemnițați.
  3. De a crea un site, unde vor fi publicate viețile sfinților noi mucenici, care au pătimit în timpul prigoanei comuniste.

De asemenea, pe acest site vor fi publicate și biografiile clericilor și credincioșilor, care au suferit moarte martirică sau au fost prigoniți pentru dreapta credință, dar încă nu sunt canonizați.