Pr. Alexei Mateevici: „MITROPOLITUL GAVRIIL (BĂNULESCU BODONI) – ÎNTEMEIETORUL ȘI ORÂNDUITORUL EPARHIEI (MITROPOLIEI) CHIŞINĂULUI ȘI HOTINULUI”
(Scrisoare adresată cu prilejul împlinirii a 100 de la întemeierea Eparhiei Chișinăului și a Hotinului la 21 august, 1913)
În anul trecut noi, locuitorii Basarabiei, am avut bucuria să serbăm 100 de ani de la alăturarea țării noastre către Împărăţia Rusiei, din care astăzi facem parte. Această alăturare a fost începutul acelei vieți pașnice cetățenești, care o ducem noi acum şi la care demult au năzuit părinții părinților noştri.
Țara Moldovei, a cărei parte a fost Basarabia în trecut, suferind greaua apăsare din două părți, din partea turcilor şi din partea domnilor ei greci, aşa numiții fanarioți, ce erau puşi de turci şi jepuiau țara cât puteau, din cele mai depărtate vremi toate nădăjduirile ei şi aşteptările cele mai luminoase şi le îndrepta înspre Rusia, văzând într-însa mântuitoarea ei din necazuri. Încă pe la sfârşitul secolului al XV-lea de la Hristos, domnul Moldovei Ştefan cel Mare îl ruga pe marele cneaz al Moscovei Ioan al III-lea să-i deie ajutor împotriva necredincioşilor turci, iar sub împăratul Alexei Mihailovici voievozii Moldovei se uneau să treacă în supunerea Rusiei. Pe la începutul veacului al XVIII-lea tot norodul moldovenesc cu bucurie primise vestea despre unirea domnilor Munteniei (a Valahiei) Constantin Brâncoveanu şi al Moldovei Dimitrie Cantemir cu împăratul Petru cel Mare spre izbăvirea țărilor româneşti (moldoveneşti) de jugul turcesc. Războiul de la Prut, făcut de Petru cel Mare la anul 1771, din nenorocire, n-a fost cu izbândă; dar acest război a întărit în moldoveni credința, că izbăvirea lor trebuie să le vină numai din partea Rusiei.
Biruințele neîntrecute ale ostaşilor ruseşti asupra turcilor sub împărăteasa Ecaterina a II-a au arătat, că această credință n-a fost zadarnică. Două războaie a ruşilor cu turcii, ce s-au sfârşit cu încheierea păcii la Kuciuk-Kainargi (21 iulie 1774) şi la Iaşi (29 decembrie 1791) i-au dat norodului moldovenesc putință să răsufle mai cu uşurinţă. Turcii au făgăduit, că vor face îmbunătățiri destul de însemnate politice şi bisericeşti locuitorilor Moldovei şi Munteniei. Trimisul Rusiei în Turcia a căpătat dreptul de apărare a țărilor româneşti, şi Turcia a făgăduit, că va avea în vedere însemnările lui. Dar a trecut primejdia pentru Turcia, şi ea iarăşi a prins a-şi călca făgăduințele de mai înainte. Când sfaturile Rusiei îndreptate spre Turcia n-au adus la urmările dorite, împăratul Alexandru I a început războiul cu dânsa către sfârşitul anului 1806. Oştirile ruseşti au intrat în Moldova. Norodul le-a întâlnit ca pe izbăvitorii săi, iar vestitul iubitor de neam al Moldovei, mitropolitul Veniamin Costachi, în „Scrisoarea sa către împăratul Alexandru”, ce a fost înaintată la 27 iunie 1807 la Iaşi, precum şi către generalul Apraskin de la 28 august 1807 a rugat ca Moldova şi Muntenia să fie alăturate la Împărăţia Rusiei, că aceasta-i „rugămintea obştească a norodului”. Într-aceasta el vedea mântuirea țării sale.
Oştirile ruseşti cu cneazul Alexandru Alexandrovici Prozorovski în frunte au cuprins Basarabia, Moldova şi Muntenia. Fostul voievod al Moldovei însemnat de turci, Muruzi, s-a depărtat la Constantinopol, iar ocârmuirea țării au luat-o asupra sa dintâi senatorul Serghei Sergheievici Kuşnikov şi apoi Krasno- Milaşevici. Bisericește țările, ce până acum atârnaseră de patriarhia din Tarigrad, au fost aşezate de Sfântul și Îndreptătorul Sinod al Rusiei mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, moldovean de naştere, cu numirea de exarh al Moldovei, Munteniei şi Basarabiei şi mitropolit al Moldovei.
În curgere de cei întâi 5 ani războiul ruşilor cu turcii n-a dat prevestiri bune. Numai la anul 1811, când a fost aşezat în fruntea armiei ruseşti vestitul Mihail Ilarionovici Kutuzov, starea trebuinţelor a prins a se arăta mai bună pentru Rusia. Armia turcească trebuia să fie zdrobită numaidecât. Atunci generalul şi marele vizir turcesc Ahmet-Bei singur a prins a-l aruga pe Kutuzov despre încheierea păcii, ce a şi fost încheiată la 15 mai 1812 la Bucureşti. După învoiala de la Bucureşti, Turcia i-a dat Rusiei
Basarabia cu cetățile Ismail, Bender, Hotin, Chilia şi Akkerman. A doua zi după aceasta Kutuzov s-a grăbit la Peterburg, iar ocârmuirea Basarabiei a primit-o în mâinile lui admiralul Pavel Vasilievici Ciceagov, bunelul arhipăstorului nostru de astăzi, Prea Sfinţitul Serafim (Ciceagov).
Admiralul Ciceagov a fost acel care a pus temeliile vieții cetățeneşti a Basarabiei de astăzi, pe când întemeietorul vieții ei bisericești, ce s-a început oleacă mai târziu, a fost mitropolitul Gavriil. Fiind exarhul Moldovei, mitropolitul Gavriil a primit porunca de la Sfântul Sinod să facă planul „eparhiei celei nou[a] de peste Nistru”. Porunca a fost împlinită şi planul mitropolitului Gavriil, după arătarea înaintea Sfântului Sinod despre întocmirea eparhiei Basarabiei, a fost întărit de împăratul Alexandru I in Teplitz, la 21 august 1813. Noua eparhie a fost numită a Chişinăului şi Hotinului cu titlul de Mitropolie şi Exarhie şi în fruntea ei a fost aşezat de Sfântul Sinod, mitropolitul Gavriil. După moartea lui eparhia Chişinăului a fost trecută în rangul al doilea şi numită Arhiepiscopie.
Astăzi, după 100 de ani de la alăturarea Basarabiei către Rusia, se împlineşte şi 100 de ani de la întemeierea vieţii bisericeşti în eparhia noastră (a Chișinăului și a Hotinului). Este o sfântă datorie a fiecărui moldovean creştin din Basarabia de a-şi aduce aminte despre întâiul Arhipăstor al eparhiei noastre, după ce a intrat ea în sânul Bisericii ruseşti şi despre mărețul lucru, ce a făcut el şi pentru care Basarabia trebuie să-i rămână în veci mulțămitoare ca fiica lui duhovnicească.
Mitropolitul Gavriil, moldovean din naştere, poate să fie pus în rând cu cei mai mari oameni ai vremii sale. Eparhia Chişinăului, orânduită de dânsul, el a primit-o fiind destul de înaintat în vârstă şi înțelepțit de fel de fel de primejdii ale vieții obşteşti de atunci. Încă la anul 1792 el fusese numit de împărăteasa Ecate- rina a II-a – mitropolit al Moldovei, dar din pricina tulburărilor politice de atunci a trebuit să lepede Moldova şi să se mute în Rusia.
Din nou a fost chemat el în Moldova şi Muntenia pe vremea războiului ruşilor cu turcii între anii 1806 şi 1812, iar de atunci, stând în fruntea eparhiei Chişinăului, el a întrebuințat toată mintea sa cea luminată, toată puterea sa cea neobişnuită de muncă spre buna întocmire a eparhie sale, ce era pe atunci foarte mare.
Îndestularea cererilor duhovniceşti ale păstorilor, luminarea preoțimii şi a norodului, căutarea chipurilor băneşti pentru întreținerea casei Mitropoliei, a Dicasteriei (Judecata preoțească a Consistoriului Duhovnicesc), a Seminarului Teologic, a Tipografiei exarhiceşti moldoveneşti era grija lui de totdeauna. Afară de aceasta, el mult a lucrat şi la întocmirea cetățenească a Basarabiei. 7 ani şi 7 luni a ținut slujirea mitropolitului Gavriil in Basarabia. Aici a şi murit la 30 martie 1821 la al 76-lea an al vieții sale şi a fost înmormântat în biserica mănăstirii Căpriana zidită de dânsul, ce era pe atunci averea Mitropoliei in Chişinău.
