Mesajul de felicitare al ÎPS Arhiepiscop PETRU, adresat Prot. Dumitru PARA, parohul bisericii „Cuvioasa Parascheva” din s. Mirești, rn. Hîncești, cu prilejul a 30 ani de preoție

Preacucernicia Voastră,

Preacucernice Părinte, Dumitru,

Cu ocazia împlinirii celor 30 ani de slujire preoţească, Vă adresez părinteşte cuvinte de felicitare şi urări de bine.

Vă dorim ca Bunul Dumnezeu, să Vă dăruiască şi-n continuare aceeaşi râvnă şi dragoste faţă de cele sfinte, de rugăciune şi de Sfintele Slujbe.

Ne rugăm ca Dumnezeu să Vă sprijine duhovniceşte în călătoria pământească, de a merge tot cu aceeaşi dragoste față de sfintele slujbe, cu jertfelnicie şi devotament pe drumul ce duce spre Hristos şi Împărăţia Sa.

Pacea sufletească şi Harul Duhului Sfânt, să fie darurile nelipsite din viaţa Sfinției Voastre.

Bunul Dumnezeu și Preacurata Sa Maică, sub Omoforul Căreia sunteți să Vă călăuzească mulți și binecuvântați ani în slujirea preoțească.

Vă dorim să fiţi întărit de harul Duhului Sfânt pentru a călăuzi şi povăţui duhovniceşte credincioșii care vin pentru hrană duhovnicească și alinare sufletească în biserica „Cuvioasa Parascheva” din s. Mirești, r. Hîncești, al căreia paroh și sunteți, unde și înfăptuiți activități misionare, pastorale și sociale, spre folosul duhovnicesc și mângâierea sufletească a celor ce trec prin grele încercări de boală.

Totodată, la această aniversare duhovnicească, vă adresăm cuvinte de înaltă apreciere pentru toată strădania și osteneala ce o depuneți în săvârșirea sfintelor și dumnezeiești slujbe.

În această atmosferă de sărbătoare, Vă dorim, ani binecuvântaţi şi slujire îmbelşugată și rodnică pe ogorul Bisericii Ortodoxe.

Cu arhiereşti binecuvântări şi dragoste părintească,

  + PETRU,

Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni