Mesajul de felicitare al Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU, adresat preotesei Ana COROSTINSCHI, cu împlinirea a 35 de ani de viață

MULT STIMATĂ DOAMNĂ PREOTEASĂ ANA COROSTINSCHI,
Cu ocazia zilei de naștere a Dumneavoastră, Vă adresez sincere cuvinte de felicitare și urări de bine cu împlinirea frumoasei vârste de 35 de ani, dorindu-vă multă sănătate sufletească și trupească, putere de la Dumnezeu pentru a parcurge cu credință și dragoste calea mântuirii și ajutor divin în lucrarea tuturor faptelor mântuitoare.
Ne bucurăm și apreciem faptul că sunteți o preoteasă exemplară, ajutându-l mult în lucrarea pastora-misionară pe Preacucernicul Părinte Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Eparhial. Apreciem și faptul că puteți combina slujirea de preoteasă cu activitatea profesională de medic-farmacist, îngrijind în același timp destoinic și cei 4 copii pe care i-ați înfiat și de care îngrijiți ca și de proprii copii.
Anii pe care o să-i trăiţi de-a cum în colo să fii ani ai mântuirii şi ai sfinţirii vieţii, căci timpul în care trăim, așa cum spune scriptura este „unul al mântuirii şi sfinţirii umanităţii”.
De asemenea, la acest popas aniversar, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, să Vă dăruiască în continuare râvnă și evlavie sfântă față de toate lucrurile cele mântuitoare, binecuvântând în același timp fiecare clipă a vieții Dumneavoastră, îmbelșugând cu pace, har, sănătate, bucurii și alte daruri cerești anii vieții pe care o să-i trăiți.
LA MULȚI, FERICIȚI ȘI BINECUVÂNTAȚI ANI!
 
Cu binecuvântări arhiereşti,
+ PETRU,
Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni