Mesaj de felicitare al Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop PETRU, adresat Prot. Vasile TUTUNARU, parohul bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din s. Iurceni, rn. Nisporeni, cu ocazia împlinirii a 20 ani de preoție

Preacucernicia Voastră,

Preacucernice Părinte Vasile,

Împlinirea a 20 de ani de preoție, pe care îi împliniți astăzi, ne oferă prilejul de a Vă adresa părintește sincere felicitări şi urări de bine, însoțite de arhierești binecuvântări.

La acest popas aniversar, Vă dorim, alese urări de sănătate sufletească și trupească, ajutor sfânt pe drumul mântuirii, credință statornică și dragoste curată către Dumnezeu, „Dătătorul a tot binele”.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, să Vă dăruiască în continuare râvnă sfântă pentru Sfânta Slujire și ajutor în toate activitățile pastoral-misionare ce le înfăptuiți sârguincios în cuprinsul parohiei „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din s. Iurceni, rn. Nisporeni, 

De asemenea, Vă mai doresc să rămâneți mereu un înflăcărat slujitor al Bisericii lui Hristos, sporind duhovniceşte şi să perseverați în activitatea Sfinției Voastre, pentru a avea mari și frumoase realizări în continuare. Iar anii vieții să Vă fie îmbelşugați cu sfinte bucurii și cu duhovnicești împliniri.

Bunul Dumnezeu să Vă înzestreze cu multă răbdare, putere și înțelepciune duhovnicească, pentru a fi întăriți spiritual în toate activitățile parohiale.

Anii îndelungați în slujirea preoțească Vă dorim și slujire rodnică, care să Vă apropie de Hristos și Împărăției Cerurilor.

Întru mulţi şi fericiţi ani, Preacucernice Părinte Vasile!

Cu părintească dragoste în Hristos Domnul,

† PETRU,

Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni