Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a inspectat unele lucrări de renovare efectuate la Mănăstirea Hîncu

Vineri, 5 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, și-a desfășurat activitatea arhipăstorească la Reşedinţa Arhiepiscopală de la Sfânta Mănăstire „Cuvioasa Parascheva” de la Hîncu.

După activitatea arhipăstorească la birou, Înaltpreasfinția Sa a vizitat complexul monahal. În cadrul acestei vizite, Egumena PARASCHEVA (Cazacu), Stareța Mănăstirii Hîncu însoțită și de Arhim. PAVEL (Tabacari), duhovnicul acestei sfinte mănăstiri, a raportat și prezentat Înaltpreasfinției Sale unele lucrările de reparație și amenajare ce s-au înfăptuit până în prezent pe tiritoriul mănăstirii.

Mai exact, Ierarhului i-au fost prezentate lucrările efectuate la schimbarea și renovarea acoperișului de pe unele edificii din cuprinsul mănăstirii. Apoi Înaltpreasfinția Sa a urmărit montarea icoanei mozaic a Cuvioasei Parascheva, de pe frontispiciul bisericii cu hramul acestei sfinte.

Înaltpreasfiția Sa a analizat minuțios lucrările ce s-au înfăptui și ce au să se mai întreprindă în continuare.

Menționăm că Ierarhul, rămânând impresionat de lucrările de renovare, care s-au înfăptuit cu binecuvântare Înaltpreasfinției Sale, a apreciat toată străduința Maicii Starețe și osteneala întregii obști, dar și aportul binefăcătorilor Sfintei Mănăstiri Hîncu.