Comisia Bisericii Ortodoxe din Moldova, pentru Canonizarea Sfinţilor întrunită în ședință de lucru

Luni, 15 aprilie, 2024, Înaltreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, Preşedintele Comisiei Bisericii Ortodoxe din Moldova, pentru Canonizarea Sfinţilor, dar și Membru permanent al Comisiei Sinodale Patriarhale pentru Canonizarea Sfinţilor, a întrunit membrii comisiei într-o ședință de lucru, care s-a desfășurat în incinta Orfelinatului „Preafericitul Iosif” din Chișinău.

În cadrul respectivei Ședințe de lucru, după cuvântul de deschidere al Înaltpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, au fost analizate mai multe dosare.

S-a analizat și s-a discutat întrebările legate de proslăvirea Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Vărzărești. Aici, Egumena SILUANA (Iacob), Stareța Mănăstirii Vărzărești, a pezentat Comisiei acte și scrieri doveditoare ce vorbesc despre această sfântă icoană, ca fiind recunoscută de mulți ca făcătoare de minuni.

Apoi a fost analizat dosarul ieromonahului Vichenti (Chimitiuc), care este înaintat spre canonizare.

De asemenea a fost analizat și dosarul preotului mărturisitor, Vasile Machedonski, care la fel este propus spre canonizare.

Menționăm și faptul că în viitor vor fi propuse spre analiza comisiei dosare a mai multor noi mucenici și mărturisitor din perioada de prigoană ateistă. De acest lucru se va ocupa prot. Ioan LISNIC.

La această ședință de lucru au fost prezenți următorii membri ai Comisiei Bisericii Ortodoxe din Moldova, pentru Canonizarea Sfinţilor: prot. Victor Mihalaș, prot. Ioan Lisnic, prot. Dumitru Murașov, prot. Dionisie Lupașcu și prot. Petru Uncu.