
Marți, 4 mai 2021, în a treia zi după Învierea Domnului, Presfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni.
Alături de Ierarh, au trăit bucuria pascală prin Sfânta Liturghiei, un sobor de slujitori, dintre care menționăm pe Prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Eparhial și Prot. Grigore DODON, Protopopul de Călărași.
La final Preasfinția Sa, însoțit de slujitori, cântăreții și credincioși, au săvârșit tradiționalul înconjor al bisericii cu citirea a patru pericope evanghelice ale Învierii.
După aceasta, Ierarhul a felicitat credincioșii prezenți cu marea sărbătoare, mulțumindu-le pentru prezență la Sfânta liturghie.
Răspunsurile liturgice au fost date la strană de Corul de Preotese al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, condus de Dna Irina VIZITIU-GAJIM.
Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni
Foto: Arhidiaconul VENIAMIN (Seculțanu)