Agenda Înaltpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, din 01.11.2023

Miercuri, 1 noiembrie, 2023, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, și-a desfășurat activitatea arhipăstorească în incinta Centrului Eparhial din municipiul Ungheni.
Pe parcursul zilei, Ierarhul a primit în audiență preoți și mireni din cuprinsul Eparhiei cu diverse probleme şi întrebări.
Printre preoții prezenți menționăm că în audiență a fost Arhim. SPIRIDON (Jalbă), Starețul Mănăstirii Veverița, în cinstea Icoanei Maicii Domnului „Bucuria Tuturor necăjiților” care a discutat cu Ierarhul despre slujba arhierească ce va fi oficiată duminică, 5 noiembrie cu prilejul hramului.

În audiență a fost și Monahia LAVRENTIA (Borța), maica superioară de la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din s. Răciula, r. Călărași, care a discutat cu Înaltpreasfinția Sa diverse întrebări de ordin administrativ și duhovnicesc.

De asemenea, în timpul activității arhipăstorești Înaltpreasfinția Sa l-a primit în audiență și pe prot. Serghei BRICEAG, parohul bisericii „Sf. Ierarh Nicolai” din mun. Hîncești, care a fost decorat cu Medalia Eparhială „Sf. Bn. Knz Alexandru Nevski”, gr. I, cu împlinirea a 60 ani de viață, pe care i-a sărbătorit recent.