Activitate cultural-spirituală la Muzeul de Istorie și Etnografie din mun. Ungheni

Duminică, 20 august, 2023, în a doua parte a zilei, în incinta Muzeului de Istorie și Etnografie din mun. Ungheni, s-a desfășurat o frumoasă și importantă activitate.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, la această activitate a luat parte și Protoiereul Ștefan RÎMBU, Președintele Sectorului Eparhial, Relații Culturale.

Activitatea amintită a fost prilejuită de faptul că data de 20 august este conform actelor istorice, „ziua de naștere” a localității Ungheni, când pentru prima oară este menționată oficial în anul 1462. Astfel, cu această activitate s-a deschis desfășurarea unui șir de activități prilejuite de sărbătorirea zilelor orașului.

Specificăm că respectiva activitate a avut mai multe laturi de desfășurare, și anume: Vernisarea expoziției „Icoană veche din bisericile Ungheniului din sec. XIX”, Masă rotundă „Pagini de mit și adevăr în istoria Ungheniului”, dar și discuții de esență informativă, care au fost purtate constructiv pe marginea unor viitoare proiecte culturale și turistice.

În cuvântul oferit, Prot. Șefan RÎMBU, a ținut să aducă din partea Episcopiei de Ungheni și Nisporeni cuvinte de înaltă apreciere organizatorilor, în speță, Domnului Vasile IUCAL, Directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din mun. Ungheni, pentru inițierea și desfășurarea unei asemenea activități, prin care se pune în discuție și se reliefează importanța și valoarea inestimabilă a icoanei, atât sub aspect spiritual, cât și cultural. De asemenea, Prot. Ștefan a menționat importanța unor asemenea activități de sorginte spiritual și cultural, aducând în lumină și câteva aspecte importante legate de icoane și iconografie.

Menționăm în mod deosebit că prezenți la această activitate au fost Dnl Dionisie TERNOVCHI, Viceprimarul municipiului Ungheni, Dnl Dumitru VERDIANU, arhicunoscutul sculptor unghenean și Maestru în artă, dar și alte personalități de vază din Ungheni și nu numai: artiști plastici, istorici, profesori, ziariști și oameni de cultură.