Viaţa este dulce-amară, un amalgam de trăiri contradictorii. Nu e neagră, dar nici albă; nici bună, dar nici rea. Este o fină combinaţie de culori care uneori întunecă, alteori luminează orizontul nostru.
Viața e plină de durere, de suferinţă, dar, în acelaşi timp, de bucurie şi extaz, şi că doar conştientizând această realitate omul poate găsi adevărul existenţei, al vieţii şi al lui Dumnezeu. De aceea şi întreaga noastră tradiţie are un gust dulce-amărui, dulcea-întristare.
Cruce şi înviere este întreaga revelaţie a vieţii pe care ne-a dat-o Hristos. Şi în acelaşi timp ne-a spus că în această viaţă întristări veţi avea şi doar atunci când fiecare îl va avea pe celălalt să se cuibărească, să se odihnească sub jugul iubirii, atunci când unul va ridica sarcina celuilalt, atunci se va vindeca durerea noastră, se va estompa agonia şi se va îndulci chinul vieţii…
În zilele noastre, toţi încercăm să evităm durerea. Am construit o civilizaţie „analgezică”, un stadiu al vieţii care nu cercetează şi nici nu caută să afle ce se află în spatele durerii, în spatele umbrei ce întunecă orizontul nostru existenţial.
Fotini Tsaligopoulos spune: „Omul funcţional şi eficient al epocii noastre neagă în mod ostentativ durerea. Refuză adică să sufere, să trăiască jalea, tristeţea emoţională născută din pierdere”.
Hristos nu a evitat durerea. Nu a încercat să scape de cruce, să dezerteze din realitatea vieţii. Nu Şi-a întors faţa de la oamenii care sufereau, ca să nu-I strice liniştea şi buna dispoziţie. Mai important decât toate, Hristos nu Şi-a ascuns şi nu Şi-a cenzurat sentimentele.
Şi-a lăsat lacrimile să curgă în faţa mormântului lui Lazăr, S-a temut în Grădina Ghetsimani, le-a cerut ucenicilor în mod repetat, cu durere şi angoasă, să rămână în priveghere, deoarece Se temea, deoarece era în agonie în faţa marii cruci care îl aştepta.
A fost atât de uman, şi tocmai de aceea şi mântuieşte, odihneşte, linişteşte şi ne dă speranţă în slăbiciunea noastră, ne întăreşte privirea neputincioasă. Această umanitate adâncă, adevărată şi deplină a Sa stă de fapt în dumnezeirea Sa. Fără aceste clipe, Hristos putea fi Fiul lui Dumnezeu, dar nu putea fi şi Fiul omului.
Pr. Haralambos Papadopoulos
Calea spre tine însuţi
