Vineri, 17 mai, 2024, la Mănăstirea ,,Nașterea Maicii Domnului”, din s. Vărzărești, rn. Nisporeni a fost săvârșită solemn slujba de proclamarea a Icoanei Maicii Domnului, făcătoare de minuni din această Sfântă Mănăstire.
În dimineața zilei, Chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, l-a întâmpinat dimpreună cu Ierarhii și slujitorii, obștea și credincioșii prezenți, pe Înaltpreasfințitul VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove.
Întâistătătorului Bisericii din Moldova i-au coliturghisit Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni; Preasfințitul FILARET, Episcop de Căpriana și vicar mitropolitan; Preasfințitul NICOLAI, Episcop de Ceadâr-Lunga și vicar al Episcopiei de Cahul și Comrat. Din soborul de slujitori menționăm pe prot. Vadim CHEIBAȘ, Secretarul Mitropolitan; prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Eparhial, Arhim. KIRIL (Braguța), Președintele Sectorului Eparhial, Mănăstiri și Viață monahală, Protopopi, Stareți și un impunător sobor de preoți și diaconi.
La Vohodul mic, pentru merite deosebite și străduința considerabilă depusă la renovarea capitală a Sfintei Mănăstiri, și cu prilejul a 30 ani de la redeschiderea mănăstirii, Stareța, Egumena SILUANA a fost decorată Ordinul Mitropolitan ,,Sf. Ierh. Gavriil Bănulescu Bodoni”.
Totodată, la acest moment liturgic s-a săvârșit rânduiala proclamării Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Vărzărești.
Astfel, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, ca Chiriarh al locului și Președintele Comisiei Bisericii Ortodoxe din Moldova, pentru canonizarea sfinților, a citit istoria și sinaxarul Icoanei, iar Preasfințitul Episcop FILARET a citit Decretul Sinodului al Bisericii Ortodoxe din Moldova de Proclamare a Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Vărzărești.
Apoi, ÎPS Mitropolitul VLADIMIR a înălțat sfânta icoană, însemnând și binecuvântând soborul slujitorilor și mulțimea poporului binecredincios.
Prezente la Sfânta Liturghie au fost și Starețele din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni.
După rugăciunea Tatăl nostru…, în timpul Sfintei Împărtășanie, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a ținut un cuvânt consistent de învățătură.
După încheierea Sfintei Liturghii, și oficierea Tedeumului, ÎPS Mitropolit VLADIMIR a ținut un cuvânt de învățătură, felicitând pe toți cei prezenți cu această sfântă și istorică slujbă, întrucât este prima slujbă de proclamarea a unui Icoane făcătoare de minuni din țara noastră.
Totodată, Ierarhul, a ținut să puncteze cele mai importante momente din istoria seculară a vestitei Mănăstirii Vărzărești, felicitând și mulțumind tuturor ostenitorilor care au depus străduința să renoveze capital Sfânta Mănăstire ,,Nașterea Maicii Domnului” de la Vărzărești.