Sfânta Liturghie în duminica a patra după Cincizecime, săvârșită la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

În Duminica a patra după Pogorârea Sfântului Duh, 28 iunie 2026, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevschii” din mun. Ungheni.
Întrucât suntem în perioada postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, credincioșii care s-au pregătit cuviincios, au fost împărtășiți cu Sfintele Taine.
După încheierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa i-a felicitat pe credincioși cu Sfânta Duminică, adresându-le învățături duhovnicești, dorindu-le totodată o săptămână binecuvântată și post rodnic în fapte mântuitoare în continuare.
Răspunsurile liturgice au fost date la strană de Corul Catedrale Episcopale, condus de preoteasa Liliana ROTARI.