Luni, 6 ianuarie 2025, în Ajunul Marelui Praznic al Naşterii Domnului, Înaltreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din Municipiul Ungheni.
În dimineaţa zilei, s-a săvârșit rânduiala Ceasurilor Împăratești și obednița.
Apoi, Înaltpreasfinţia Sa, înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi, slujitori ai Catedralei Episcopale, în frunte cu prot. Vadim COROSTINSCHI, Secratarul Eparhial, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie.
La finele Slujbei Vecerniei, Ierarhul, împreună cu soborul de preoţi slujitori, au cântat solemn troparul și condacul Naşterii Domnului în fața icoanei praznicale, după care Înaltpreasfinția Sa a ţinut un cuvânt ziditor de suflet, la finele căruia a invitat toţi creştinii la Slujba Privegherii şi Sfânta Liturghie din noaptea Naşterii Domnului, felicitând totodată și pe cei omagiați.
Specificăm și faptul că înainte de începerea Sfintei Liturghii soborul slujitorilor Catedralei Episcopale, preoți și diaconi, l-au felicitat pe Chiriarh cu prilejul Sfintelor sărbători de iarnă, oferindu-i în dar un set de sfinte cruci cu stativ pentru Sfântul Prestol.