Nimic nu întărește atât Biserica precum pacea și buna înțelegere între slujitori și credincioși.” – Sfântul Ioan Gură de Aur
Unde preoții și credincioșii sunt una în Hristos, acolo începe deja Împărăția lui Dumnezeu !
Binecuvântarea arhierească întărește credința, unește comunitatea și aduce pace în suflete
Cu ajutorul lui Dumnezeu, ne aflăm astăzi într-un moment important și, în același timp, plin de răspundere pentru viața Parohiei noastre. Nu este un moment obișnuit, ci este un ceas în care suntem chemați cu toții să privim mai adânc, mai matur și mai creștinește la viața Bisericii, la rostul preoției, la rânduiala ascultării și la responsabilitatea pe care o avem fiecare față de pacea, unitatea și buna așezare a comunității.
Nisporeniul este o comunitate cu oameni vrednici, harnici, gospodari și credincioși. Așezarea aceasta poartă în ea o istorie aparte, o memorie a muncii, a ordinii și a unei vieți așezate. S-a spus despre Nisporeni că este o localitate îngrijită, cu oameni gospodari, care au știut să păstreze, să zidească și să ducă mai departe ceea ce au primit. Iar aceasta nu este puțin lucru. Într-o vreme în care multe comunități se risipesc, aici încă se simte dragostea pentru biserică, pentru comunitate, pentru familie, pentru rânduială și pentru credință. Fericită este comunitatea care cuprinde oameni vrednici, care au făcut lucruri deosebite pentru țară și pentru biserică.
Ați poposit de multe ori în mijlocul nostru, aducându-ne părintească binecuvântare şi prisos de har duhovnicesc. Prezența Episcopului în parohie este un semn al prezenţei Domnului care vizitează în pace poporul său. Sfântul Grigorie de Nazianz, a lăsat Bisericii una dintre cele mai frumoase mărturisiri despre greutatea acestei slujiri, numind păstorirea sufletelor „arta artelor și știința științelor”. Nimic nu i se pare mai anevoios decât să conduci pe oameni, ființe atât de felurite în fire și în năzuințe, spre același liman al mântuirii.
Mulțumim ÎPS ARHIEPISCOP PETRU, pentru binecuvântarea de a fi în mijlocul nostru, pentru cuvântul bogat și pentru părinteasca ei purtare de grijă. Din mâinele Înaltpreasfinției Sale am primit darul preoției, taina care mi-a pecetluit viața și chemarea. De aceea, oriunde am ajuns prin voia lui Dumnezeu, am știut și simțit că port în inimă binecuvântarea și rugăciunea arhiereului, care îmi este îndrumător, sprijinitor, și frate mai mare în Hristos. Din mila Domnului, darurile care îl ajută pe arhiereu în misiunea lui sunt răbdarea, bunătatea și părinteasca mângâiere. Consider că toată lucrarea cea bună trebuie atribuită Bisericii întregi”, noi singuri nu putem realiza mare lucru pozitiv decât împreună și, desigur, în primul rând cu ajutorul lui Dumnezeu. În Epistola Patriarhilor Răsăriteni spune că „fără episcop, nici Biserica nu este Biserică, nici creștinul nu poate fi doar, nici măcar numit… Episcopul este atât de necesar bisericii ca suflare pentru om și soare pentru lume”. A fi arhiereu înseamnă a purta o cruce mare și grea: aceea de a împlini voia lui Dumnezeu și de a aduce mângâiere, nădejde și lumină într‑o lume fragmentată și confuză, în criză de sens și unitate. Sfântul Vasile cel Mare se ruga cu o inimă atât de largă, încât cuprindea Biserica de la o margine până la alta a pământului, întemeiată nu cu vorbe, ci cu Scumpul Sânge al Fiului lui Dumnezeu. Asemenea lui, episcopul devine o inimă rugătoare, bătând în ritmul lui Hristos, pentru lumea întreagă. Pentru el, episcopul nu este un funcționar al sacrului, un simplu administrator al tainelor, ci un părinte duhovnicesc care poartă în rugăciunea și în fapta sa viața întregii sale comunități, ca pe o singură familie duhovnicească înaintea lui Dumnezeu. Slujirea liturgică fără slujirea pastorală rămâne trunchiată, la fel cum grija pastorală fără rădăcina ei liturgică se ofilește; arhiereul este cel chemat să țină vii, laolaltă, aceste două aripi ale aceleiași slujiri.
Și episcopii plâng. Pentru că și ei sunt oameni. Dar nu oameni oarecare. Sunt oameni care trăiesc pe muchia fină dintre cer și pământ, oameni care se privesc uneori în oglinda sufletelor altora și văd acolo o lumină pe care poate nici ei nu știau că au lăsat-o în urmă. Când plânge un ierarh, nu plânge doar pentru sine. Plânge pentru toate durerile nevăzute pe care le-a ascultat, pentru toate păcatele mărturisite care i-au fost lăsate în brațe, pentru toate nedreptățile lumii și pentru iubirea neîmpărtășită pe care o simte Dumnezeu în fața copiilor Săi rătăciți.
Dar, în acele lacrimi există și un triumf. Este triumful omului care a trecut prin încercările vieții fără să-și piardă sufletul. Este victoria blândă a celui care știe că fragilitatea noastră umană este, de fapt, poarta spre veșnicie. Sunteți un lucrător iscusit în via Domnului și păstoriți eparhia, după îndemnul Sfântului Ap. Petru:1 Petru 5:2 „Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine”. Înalt Preasfinția voastră, faceți tot binele pe care îl poate, cu toate mijloacele cu care poate, în toate modalităţile cu care reușește, în toate locurile în care poate, ori de câte ori poate la toți oamenii care reușește. Sf. Ignatie Teoforul afirmă cu tărie teologică că „Iisus Hristos, viața noastră cea nedespărțită, este voința Tatălui”, iar episcopii rânduiți până la marginile pământului se află în voința lui Iisus Hristos.
Tot același Sfânt îi îndeamnă pe credincioși: „Și voi trebuie să mergeți împreună cu voința episcopului”. Iar pentru a face limpede această legătură, folosește chipul unei harpe bine acordate: atunci când preoțimea este unită în cuget și în lucrare cu episcopul, precum coardele cu chitara, se înalță un cântec armonios închinat lui Dumnezeu. Este o imagine plină de frumusețe. Așa cum fiecare coardă își are locul ei bine rânduit, iar armonia desăvârșită se naște doar din acordul tuturor, tot astfel și în viața Bisericii unitatea nu înseamnă uniformitate rigidă, ci comuniune adevărată.
Marele mărturisitor al Bisericii primare adresează o chemare vibrantă care rămâne la fel de actuală și astăzi, într-o epocă adesea ispitită de superficialitate: „Se cuvine nu numai să ne numim creștini, ci să și fie”. Creștinismul nu este doar un nume, o apartenență declarată sau o identitate afișată în exterior, ci o viețuire concretă, o fidelitate lăuntrică și o asumare deplină a Evangheliei. În zorii creștinismului, existau oameni care îi recunoșteau formal autoritatea episcopului, dar în realitate făceau toate actele fără el, urmând propriile lor planuri lumești și interese.
Aș vrea să spun tuturor că drumul meu până aici nu l‑am parcurs singur, ci am fost purtat de multe mâini și de multe rugăciuni. Îngăduiți‑mi, așadar, ca în acest ceas de mare cutremurare lăuntrică, să rostesc câteva cuvinte de mulțumire. Mulțumim pentru părinteasca purtare de grijă, mulțumim pentru ajutorul concret, pentru toate sfaturile pe care ni le-ați oferit, pentru că recunoștința cheia unei inimi împăcate.
Vă cer să vă rugaţi în continuare pentru mine pentru a reuşi să-mi împlinesc cât mai bine misiunea la care Domnul m-a chemat slujind după următorul îndemn: Nimic pentru mine, totul pentru Biserică! Rugaţi-vă, în mod special, să slujesc Biserica cu smerenie şi fidelitate, ascultând de îndemnul apostolului Petru: „Păstoriţi turma lui Dumnezeu [care v-a fost încredinţată], supraveghind-o, nu cu silă, ci de bunăvoie, aşa cum vrea Dumnezeu, nu pentru un câştig necinstit, ci cu bunăvoinţă; nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste cei care v-au fost încredinţaţi, ci făcându-vă modele pentru turmă” (1Pt 5,2-3).
Dragii mei, astăzi mă adresez vouă cu inima plină de emoție și de recunoștință pentru tot sprijinul și pentru toată dragostea pe care mi-ați oferit-o în acești ani. Numai atunci când cu toţii ne vom simţi trup din trupul Bisericii, durere din durerea ei, suflet din sufletul ei, suferinţă din suferinţa ei, numai atunci ne vom arăta vrednici de a fi creștini adevărați!
Doamne ce frumos ești Tu în oamenii aceștia, momentul în care ne aflăm acum nu este un simplu moment din viața noastră, ci este un moment de suflet, un moment în care inimile noastre bat altfel. Știți de ce? Pentru că fiecare dintre noi a așezat aici ceva din propria inima, fiecare a lăsat ceva o parte din el și din toate aceste părți sa născut ceva viu, sa născut această Biserică și Centru Multifuncțional. Pentru familia mea, pentru soția mea, pentru copiii mei, nu știu dacă trebuie să le mulțumesc s-au să le cer iertare. Pentru că această lucrare sa făcut, cu răbdarea și cu înțelegerea lor, cu zilele și serile care au așteptat și nu au zis nimic. Este una din cele mai tăcute și cele mai mari jertfe. Vă mulțumesc tuturor de la cer până la pământ și dacă eu am uitat pe cineva vă asigur că Dumnezeu nu uită pe nimeni.
Vă îndemn să păstrați în inimile voastre această lecție de smerenie și să o puneți practic în viețile voastre. Să fim întotdeauna conștienți de nevoia noastră, de harul lui Dumnezeu, să căutăm să trăim în pace, dragoste și unire …Fiecare dintre dumneavostră să fie un exemplu de unitate și de iubire. Fiecare are un rol important în această familie duhovnciească și vă îndemn să vă sprijiniți unii pe alții… Rămânem statornici în rugăciune și să continuăm să ne adâncim în viața duhovnicească credință și dragost,,
Slujind acum aici, în mijlocul acestei minunate comunități euharistice, mă bucur nespus că ne este dat, mie și credincioșilor să fim din nou împreună, să ne împărtășim din lumina cuvântului și să primim binecuvântare arhierească. Bine ați venit, Înaltpreasfinția Voastră, în casa fiilor duhovnicești care vă iubesc, vă prețuiesc și se bucură nespus de prezența, de slujirea și cuvântul Înaltpreasfinției Voastre.
Vă îndemn la solidaritate duhovniceasă punându-vă la suflet cuvântul Sfântului Ignatie Teoforul, „Osteniți-vă împreună, luptați împreună, alergați împreună, suferiți împreună”. Repetarea acestor verbe creează imaginea unei comunități unite în pelerinajul spre Împărăție, unde credincioșii se sprijină reciproc în iubire, luptând ca o adevărată oaste a lui Hristos.
Vă port în inima mea, mă bucur să vă văd aici, vă mulțumesc încă o dată și mă bucur că, împreună, preot și credincioși, ca o adevărată obște creștină, am dus la bun sfârșit acest eveniment întru slava lui Dumnezeu.Mulțumesc tuturor! Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți! Vă mulțumesc din nou, din toată inima, tuturor celor care ați venit să participați la acest moment binecuvântat. Pacea lui Hristos și Lumina Lui să ne însoțească mereu și să ne călăuzească pe calea slujirii Lui!
Cu recunoștință și dragoste fiiască,
în numele comunității parohiale „Adormirea Maicii Domnului” din or. Nisporeni,
semnează părintele paroh, prot. Petru CIOBANU
