În timpul spovedaniei Dumnezeu nu este un judecător, ci este un vindecător, un părinte primitor, un prieten. El este Mântuitorul nostru. Deci nu trebuie să venim cu spaimă, ci cu nădejde și bucurie duhovnicească.
Spovedindu-ne Lui, asta nu înseamnă neapărat citirea unei liste de păcate. Spovedania înseamnă ați deschide inima și ai spune cu sinceritate relele făcute.
Prin spovedanie noi cerem iertare de la Domnul – dar nu o iertare formală, ci sinceră și din inimă. Prin spovedanie de fapt trebuie să căutăm împăcarea cu Dumnezeu, pentru a deveni din nou prieteni Lui.
Pentru a menține prietenia cu Dumnezeu nu e suficient doar spovedania la preot în anumite perioade. Deoarece trebuie să ne mărturisim Domnului zilnic, cu sinceritate, să ne deschidem inimile, să facem pace cu El, să ne reîmpăcăm, ştiind că împăcarea înseamnă să-I făgăduim credincioşie, să ne luptăm cu noi înşine, cu răul din noi, să ne luptăm pentru oamenii din jurul nostru pe care îi rănim, să ne luptăm pentru Dumnezeu pe Care Îl răstignim.
Să reflectăm asupra acestui lucru, iar când vom veni la spovedanie, la duhovnic, rugăciunea de dezlegare va avea o reală semnificaţie, anume restabilirea prieteniei, care din partea lui Dumnezeu nu poate fi în veci frântă, dar pe care noi, oamenii, am destrămat-o, şi care acum este refăcută în intenţie. Iar această intenţie trebuie sa însemne hotărâre şi hotărârea trebuie să fie faptă şi viaţă nouă în noi.
Mitropolit Antonie de Suroj,
Taina iertarii, taina tămăduirii