Marți, 27 aprilie 2021, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, după activitatea arhipăstorească de la Centru Eparhial, a făcut o scurtă vizită Schitului Icoana Maicii Domnului „Potolește întristarea mea”, de la curtea Domnească, din cartierul Dănuțeni, mun. Ungheni.
În cadrul acestei vizite, Egumena ARSENIA (Bordeniuc), Ștareța așezământului monahal, a prezentat Ierarhului atât unele lucrări ce se înfăptuiesc, dar și spațiile rezervate pentru plantațiile agricole, cu îngrijirea cărora se îndeletnicește obștea monahală.
Preasfinția Sa a ținut să ofere Maicii Starețe unele sfaturi utile, în privința demarării unor lucrări ce se vor înfăptui pe teritoriul acestui schit. De asemenea, Ierarhul a dat și unele îndemnuri părintești cu referire la buna desfășurare a sfintelor slujbe din Săptămâna Patimilor, dar și de la Slăvita Sărbătoare a Învierii Domnului.
Menționăm că acest așezământ monahal, a fost întemeiat și deschis prin osteneala, strădania și implicarea directă a Preasfințitului PETRU, care este un neobosit iubitor și purtător de grijă părintească și arhierească a Sfintelor Mănăstiri.
Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni