O mare bucurie şi mîngîere a apărut în familia preotului Petru CIOBANU, parohul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din or. Nisporeni şi colaborator al Centrului Eparhial, în tînăra sa familia, s-a născut cel de al doilea copil.
Cu acest prilej, în după-amiaza zilei de joi, 24 noiembrie 2016, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat în parohia sus numită, înconjurat de un sobor de preoți şi diaconi, Taina Sfîntului Botez asupra pruncei Nectaria, fiica preotului Petru şi preotesei Daniela. Cu această ocazie, Ierarhul a adresat calde felicitări familiei Ciobanu şi tuturor cumătrilor cu acest eveniment al încreștinării fiicei lor, care a fost renăscută din apă şi din Duh pentru viața în Hristos, dorindu-le ca Sfîntul Ocrotitor al acestui prunc, prin mijlocirile sale să dăruiască înțelepciune, rîvnă şi dragoste pentru comuniunea cu Dumnezeu prin rugăciune în Sfînta Sa Biserică.