Vineri, 8 februarie 2019, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni a întrunit pe toți clericii protopopiatului Nisporeni în Adunarea Ordinară a Protopopiatului Nisporeni în incinta reședinței sale de la Mănăstirea Hîncu.
În cadrul Adunărilor lunare ale Protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei, preotul numit de Ierarh, susţine un seminar dezvoltat și bine argumentat, pe temele enumerate în circulara emisă de Preasfinția Sa la începutul Anului de de Activitate consacrat de către Stăpînul nostru ,,Curățirea sufletului prin Taina Sfintei Spovedanii și unirea cu Dumnezeu prin Taina Sfintei Împărtășanii”. De această dată tema discutată în cadrul adunării a fost „Ce simbolizează părticelele care se scot la proscomidie și care este menirea lor.” susținută de către Protoiereul Ioan BORŞ, parohul bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului” din satul Cristești, raionul Nisporeni.
La final Ierarhul a mulțumit părintelui Ioan BORȘ, pentru discursul bine pregătit, cu multe argumente de la sfinții părinți și explicații a practicilor greșite legate de părticelele care se scot la proscomidie. Stăpînul a evidențiat de mai multe ori faptul că această temă este foarte importantă pentru slujitorii altarului care au datoria de a se ruga pentru enoriașii parohiilor lor și trebuie să o facă corect și cu mult folos pentru creștini.