Cu binecuvîntarea și invitația Înaltpreasfințitului AGAFANGHEL, Mitropolit de Odessa și Izmail și a administratorului schitului ,„Acoperămîntul Maicii Domnului” din s. Marinovka, regiunea Odessa, Ucraina, Arhimandritul MELETIE, chiriarhul nostru, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a luat parte la Sfințirea Sfîntului Prestol și Liturghia praznicală în biserica „Acoperămîntul Maicii Domnului” din incinta Schitului sus menționat.
Sfînta Liturghie, a fost oficiată de un sobor de ierarhi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Mitropolit AGAFANGHEL și un sobor impunător de preoț și diaconi. La această sărbătoare prilejuită de aducerea Icoanei cu chipul Maicii Domnului Pantanassa, pictată la Muntele Athos au venit mulțime de credincioși pentru a cere ajutor de la Maica Domnului.
În dimineața zilei Ierarhul a luat parte la întîmpinarea Sfintei Icoane după care a urmat Sfințirea Sfîntului Prestol și al întregii biserici Principale a Schitului după care a urmat Sfînta și Dumnezeeasca Liturghie.
Acest Schit a fost înființat și deschis de Înaltpreasfinția Sa, Mitropolitul AGAFANGHEL care cu suportul financiar personal a zidit acest frumos loc duhovnicesc care v-a alina multe suflete creștinești.