Vineri, 2 august 2019, când biserica ortodoxă prăznuiește pe Sfântul prooroc Ilie Testiviteanu, cu binecuvîntarea Chiriarhului locului, Înaltpreasfințitul Mitropolit MELETIE și la invitația Protoiereului Mitrofor Vasile EREMII, din satul Stroiești, raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți, Ucraina, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta Liturghie în parohia „Sfîntul Prooroc Ilie Testiviteanu” care își sărbătorește hramul.
În diminiața zilei Preasfinția Sa, a fost întîmpinat călduros de parohul bisericii Protoiereul Mitrofor Vasile EREMII, soborul de preoți și mulțimea de credincioși.
În cuvîntul de învățătură Stăpînul a explicat credincioșilor ideia pericopei evanghelice de astăzi dar și crîmpee din viața sfîntului: „Iubiţi credincioşi, Astăzi Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare prăznuieşte pe sfîntul, slăvitul şi marele prooroc al lui Dumnezeu, Ilie Tesviteanul, pe marele rîvnitor al adevărului, pe mustrătorul împăraţilor celor fără de lege. Astăzi cinstim pe cel mai rîvnitor prooroc al Legii Vechi, pe învăţătorul poporului celui depărtat de Dumnezeu, pe pedepsitorul proorocilor mincinoşi, pe marele făcător de minuni Ilie, căruia stihiile i s-au supus şi s-a învrednicit să vorbească cu Dumnezeu pe muntele Horeb şi cu Iisus Hristos pe Tabor.
Patria acestui mare prooroc a fost ţara Galaadului, de cealaltă parte de Iordan care se mărgineşte cu Arabia şi cu cetatea Tezvi, după care s-a chemat şi Tesviteanul. Acest prooroc era din seminţia lui Aaron şi, încă de la naştere, s-a arătat că va sufla cu focul dumnezeirii şi va arde pe cei fără de lege cu foc. La naştere, tatăl său, cu numele de Sovac, a văzut nişte bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe vorbind cu pruncul şi învelindu-l cu foc şi băgîndu-i foc în gură să mănînce.
Acestea văzîndu-le tatăl său, s-a dus la Ierusalim şi a spus preoţilor vedenia aceea, iar unul dintre preoţi, bărbat înainte văzător, i-a zis: „Nu te teme, omule, că vedenia pe care ai văzut-o pentru pruncul tău este spre slava lui Dumnezeu, căci acest prunc va fi locaş al luminii darului lui Dumnezeu şi cuvîntul lui va fi ca focul de puternic şi lucrător. Rîvna lui către Dumnezeu va fi fierbinte şi el va judeca pe Israel cu sabia şi cu focul”. Deci, crescînd pruncul şi ajungînd în vîrsta desăvîrşită, a devenit un mare prooroc şi propovăduitor al dreptei credinţe în Dumnezeu şi un prea rîvnitor al poruncilor Lui.”
La final Ierarhul înconjurat de soborul preoților slujitori a săvîrșit procesiunea înconjurului bisericii cu citirea pericopelor evanghelice ale învierii.