În dimineaţa zilei de miercuri, 11 ianuarie 2017, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat împreună cu soborul de preoţi ai Catedralei, slujba acatistului în cinstea Icoanei Maicii Domnului de la Hîrbovăţ, în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni.
Cu binecuvîntarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, parohul bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din sat. Buțeni, r-nul Hîncești preotul Vasile PREPELIȚA cu prilejul sărbătorilor de iarnă a vizitat azilul de bătrîni din com. Sarata-Galbenă, unde a adus cadouri și daruri pentru cei în etate și cu dizabilități.
Luni, 9 ianuarie 2017, mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” Hîrbovaț, i-a avut ca oaspeți pe Preasfințitul PETRU,Episcop de Ungheni și Nisporeni și Sfințit Arhimandrit al Acestei Sfinte mănăstiri și pe Preasfințitul Ioan,Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinău și al întregii Moldove, fost stareț al acestei mănăstiri
„Dumnezeu a venit” în lume, nota meditativ teologul și filosoful ortodox Paul Evdokimov, „dar parcă nici n-ar vrea ca oamenii să-I sesizeze divinitatea.” Dumnezeu Se face Om ca și noi, Cel atotputernic Se naște Prunc lipsit de apărare, întru totul dependent de grija și afecțiunea celorlalți, ca orice nou-născut. Aceasta este, cu adevărat, din perspectiva […]
2017-01-10 08:52:15 |
Vizualizări 1584
Cei care au avut ocazia, în iarna aceasta, de a vizita mănăstirea Hîncu o pot spune cu tărie că au văzut un peisaj al naturii de nemaipomenit și au rămas profund imresionați. Căci ce ar putea mișca, mai mult, sufletul omului, decît acestă frumusețe îmbinată cu rugăciunea și trăirea duhovnicească din acest colțișor de rai? […]
Luni, 9 ianuarie 2017. Taina Sărbătorii Întrupării Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost sărbătorită şi în cea de a treia zi în istorica vatră monahală a mănăstirii Hîrjauca. În această zi, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Arhidiacon Ştefan, Întâiul Mucenic și ocrotitorul diaconilor. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni […]
Duminică, 8 ianuarie 2017, în a doua zi după Naşterea Domnului nostru Iisus Hristosc cînd întreaga Biserică Ortodoxă sărbătoreşte Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a luat parte la Sfînta și Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului” din municipiu Chişinău.
Zi de zi, în Biserica Ortodoxă se face pomenirea și aducerea aminte de sfinții care și-au dedicat viața pentru Hristos, au pătimit pentru El și au dobândit Împărăția lui Dumnezeu, iar acestea sunt aduse prin săvârșirea laudelor dar și a Sfintelor Liturghii. De o mare importanță este și ziua, în care se amintește despre acel […]
Înalt Preasfințite Stăpîne, în Sfânta și Marea Sărbătoare a Nașterii Domnului, avem dubla ocazie de a Vă adresa frumoase și călduroase cuvinte de felicitare și urări de bine, atât cu ocazia Sfintei Sărbători, cât mai cu seamă și cu ocazia hramului Catedralei Mitropolitane.
Poporul nostru a moștenit de la străbuni diverse tradiții și obiceiuri frumoase legate de unele sărbători religioase, cum ar fi mergerea preotului cu icoana pe la casele credincioşilor înainte de Sărbătoarea Naşterii Domnului, colindatul de Nașterea Domnului, etc. Biserica a jucat şi joacă un rol esenţial, atât în păstrarea, cât şi în transmiterea acestor obiceiuri […]
În această noapte binecuvîntată de Dumnezeu cînd întreaga făptură prăznuieşte Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, întîmpinat de clericii catedralei episcopale, îmreună cu numeroşi copii şi mulţime de credincioşi, a săvîrşit Sfînta şi Dumnezeeasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din or. Ungheni. Sfînta şi Dumnezeeasca Liturghie a […]
În seara zilei de 6 ianuarie 2017, Presfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a săvîrşit slujba privegherii în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din or. Ungheni.
Cu binecuvintarea Preasfintitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, pe data de 4 ianuarie 2017, cu prilejul sărbătorilor de iarnă și în ajunul Nașterii Domnului, s-a deschis o camera de rugaciune în azilul de bătrini și cu dizabilități din com. Sarata-Galbenă, raionul Hîncești spre bucuria tuturor bătrinilor și a personalului.
Îngrijorarea peste măsură și grija de lucrurile trecătoare este un semn de necredință față de Dumnezeu - cuvântul predicatorial al ÎPS Arhiepiscop PETRU din a treia duminică după Cincizecime