De sărbătoarea Sf. Vasile cel Mare, cu binecuvîntarea Preasfintitului PETRU Episcop de Ungheni și Nisporeni, copiii Centrului de plasament pentru copii în situații de risc „Brîndușa” din or. Hîncești, au fost invitati la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din sat. Buțeni, r-nul Hîncești, de către preotul paroh Vasile PREPELIȚĂ.
Pentru onorarea Acordului de Colaborare încheiat în anul 2015, cu Direcția Generală Învățămînt Tineret și Sport, Ungheni, Episcopia de Ungheni și Nisporeni a delegat un grup de preoți din orașul Ungheni, care vor merge lunar cu lecții tematice în liceile orașului.
Duminică, 15 ianuarie 2017, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, și totodată Președintele Asociației ,,Caritate și Fapte Bune” din cadrul Episcopiei noastre, îndemnat de cuvîntul Sfîntului Apostol Pavel „să facem bine către toţi şi mai vârtos către cei de o credinţă cu noi”(Gal. VI, 10), și fiind cel ce nu așteaptă pe cei săraci să vină la el ci îi caută ca […]
Cu binecuvântarea și sprijinul nemijlocit al Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, duminică, 15 ianuarie 2017, în Casa de Cultură din satul Pîrlița, raionul Ungheni, în plină atmosferă a sfintelor și frumoaselor sărbătorilor de iarnă, s-a desfășurat Festivalul de Colinde ,,Hristos se naște, slăviți-L”. Întrucât Episcopia de Ungheni și Nisporeni, prin Sectorul Eparhial Relații […]
15 ianuarie 2017. În duminica dinaintea Botezului Domnului, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a liturghisit în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni. Alături de Ierarh, a coliturghisit soborul de preoți și diaconi slujitori ai Catedralei şi creştinii veniţi la rugăciune.
Bucuria transfigurării şi a luminării, o putem simţi numai atunci cînd o trăim cu adevărat, prin sărbătorile lăsate de Hristos în Biserică, însă-şi această trăire, este lucrarea de transfigurare prin har, pe care o simţim în Euharistie, iar această taină, este împlinită în noi oamenii, atunci cînd o împărtăşim cu cei ce se află în […]
În seara zilei de vineri, 13 ianuarie 2017, Presfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a săvîrşit slujba privegherii în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevschi” din oraşul Ungheni. După care în prima zi a acestui an, zi de prăznuire a Tăierii-Împrejur după trup a Domnului Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos şi prăznuirea Sfântului Vasile cel Mare, Preasfinţitul […]
Milostenia este o virtute foarte scumpă pentru viaţa creştină şi pentru fiecare dintre noi. Pentru că la judecata din urmă Mîntuitorul ne aminteşte de toate faptele bune, dar mai ales despre milostenie, care este fiica cea mai mare a iubirii creştine. Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, fiind înzestrat cu […]
Vineri, 13 ianuarie 2017, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a săvârşit slujba privegherii la Catedrala Episopala din orasul Ungheni în cinstea Tăierii împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos şi a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, apărător neînfricat al Ortodoxiei şi al Sfintei Treimi, dascăl iscusit şi întemeitorul Sfintei Liturghii.
,,Bolnav am fost şi M-aţi cercetat” (Mat. 25,36) spune Hristos despre cei care se îngrijesc de cei din suferinţă, din spitale, din paturi de boală. Astfel, mânaţi aceste cuvinte scripturistice, cât şi de sentimentul dragostei creştine, Comunitatea Creştin Ortodoxă de pe lângă Spitalul Raional Nisporeni,
În după-amiaza zilei de joi, 12 ianuarie 2017, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, s-a deplasat în oraşul Nisporeni. Aici în incinta sediului primăriei, Preasfinţia Sa, a avut o întrevedere cu primarul oraşului Nisporeni, Dn Grigore ROBU.
Joi, 12 ianuarie 2017, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni și-a desfășurat activitatea sa arhipăstorească în incinta Centrului Eparhial Ungheni. Preasfinția Sa, a primit în audiență pe Președintele Sectorului Eparhial, Învățămînt Religios și Catehizare, Protoiereul Andrei URSOI și Protoiereul Petru CIOBANU, parohul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din or. Nisporeni.
Sfintele şi frumoasele sărbători de iarnă sunt aşteptate de toţi creştinii, dar cel mai mult aceste sărbători dorite şi aşteptate de cei mici, întrucât în aceste sărbători copii se bucură de multe daruri care le primesc fie de la părinţi şi bunici, fie de la ,,moşul” mult aşteptat. Chiar dacă toţi copii îşi doresc să […]
După oficierea Slujbei Acatistului Icoanei Maicii Domnului de la Hîrbovăț, în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din or. Ungheni, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, și-a desfășurat activitatea arhipăstorească în incinta Centrului Eparhial din același oraș.
Îngrijorarea peste măsură și grija de lucrurile trecătoare este un semn de necredință față de Dumnezeu - cuvântul predicatorial al ÎPS Arhiepiscop PETRU din a treia duminică după Cincizecime