Preacuvioşia Voastră!
În această zi binecuvântată de către Sfânta Treime, când Sfânta noastră Biserică face pomenirea Sfintei Cuvioase Parascheva, cea care a luat crucea şi i-a urmat lui Hristos, vă adresăm sincere felicitări şi binecuvântări arhiereşti. Sfânta Parascheva al cărei nume îl purtaţi, să fie rugătoare către Sfânta Treime pentru pacea întregii lumi, iar Sfinţia Voastră să-i urmaţi viaţa, nevoinţele şi învăţăturile, căci monahul este un om al fericirii pentru că poate comunica cu Dumnezeu zilnic, iar în anii care urmează să-i trăiţi să intensificaţi, îmbogăţiţi această fericire şi iubire dumnezeiască a vieţii care este un dar dumnezeiesc pentru fiecare. Viaţa binecuvântată de către Sfânta Treime să fie pentru Preacuvioşia Voastră, plină de rugăciune, de trăire cu Hristos şi în Hristos, o viaţă de urmare a vieţii Sfintei Cuvioase Parascheva.
Ne bucurăm pentru activitatea pe care o depuneţi în viaţa de zi cu zi în mănăstirea Hâncu ca stareţă a ei. Acum când împliniţi 25 de ani de stăreţie a mănăstirii sus numite, putem să mărturisim cu adevărat că Dumnezeu a binecuvântat această mănăstire din mijlocul codrilor Lăpuşnii cu o stareţă, smerită, rugătoare şi jertfitoare. De aceste virtuţi monahiceşti aţi dat dovadă pe parcursul acestei perioade de trăire monahicească înaltă şi mărturisitoare. Datorită spiritului organizatoric şi rugăciunii lucrătoare, în această perioadă de douăzeci și cinci de ani, aţi rectitorit una din mănăstirile istorice ale ţării noastre, transformând-o într-o perlă adevărată a monahismului din ţara noastră.
Ziua de astăzi să vă fie plină de recunoştinţă şi lumină faţă de darul vieţii pe care l-aţi primit de la Dăruitorul Ceresc.
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Arhiereul Cel Veşnic şi Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, cea mult folositoare, cum este cinstită ea în acatistul ei, să Vă dăruiască în continuare râvnă sfântă pentru viaţa monahală pe care o trăiţi şi multă credinţă faţă de Biserică şi Hristos.
Cu binecuvântare şi profundă preţuire,
+PETRU
Episcop de Ungheni şi Nisporeni
BIOGRAFIE
Egumena PARASCHEVA (Cazacu), Stareţa Sfintei Mănăstiri ,,Sf. Cuv. Parascheva”, Hîncu, din s. Bursuc, r. Nisporeni.
Maica stareţă, Egumena PARASCHEVA, fiind stareţă a mănăstiri de 25 ani, din 27 octombrie 1993, conform decretului mitropolitan nr.352, a reuşit mai multe realizări fructuoase, manifestînd o muncă bogată şi pilduitoare, întru slava Sfintei noastre Biserici Ortodoxe din Moldova, avînd o viaţă de jertfă pentru Hristos, şi educînd duhovniceşte o generații ai Bisericii.
Este prima stareţă de la redeschiderea mănăstirii din anul 1992, iar mănăstirea Hîncu a devenit unică prin caracterul ei, în Republica Moldova. Maica PARASCHEVA, a fost cea care a readus la viaţă acest vechi aşezămînt monastic.
Egumena PARASCHEVA (Cazacu) s-a născut la data de 05.02.1971 în satul Pelenia, r. Rîşcani, într-o familie de creştini ortodocşi. În familie s-au educat 7 copii, dintre care 5 surori şi doi fraţi.
Anii de studii 1978-1988.
Între anii 1988-1992 Preacuvioasa Maica Stareţă a activat în Seminarul Teologic din or. Odessa, Ucraina.
Din anul 1992, 11 noiembrie, Maica Stareţă niciodată nu a mai părăsit noua ei casă – Mănăstirea ,,Sf. Cuv. Parascheva”, Hîncu, din s. Bursuc, r. Nisporeni, pînă în ziua de astăzi.
În anul 1993, la 25 august, primeşte călugăria cu numele PARASCHEVA, în cinstea Cuvioasei Parascheva de la Serbia.
La 27 octombrie 1993 este numită Egumena Sfintei Mănăstiri Hîncu.
Între anii 2000-2003 Eguma PARASCHEVA îşi aprofundează studiile teologice, cu specialitatea ,,Dirijor de cor”, la Seminarul Teologic din or. Odessa, Ucraina.
Aşezămîntul monastic condus de Maica Stareţă este în permanentă dezvoltare, fiind o fortăreaţă duhovnicească în inima codrilor, pentru credincioşii din întreaga Republica Moldova, cît şi pentru pelerinii care vin în pelerinaje din Ucraina, Rusia, Serbia, Israel, Georgia, România, Belorusia, Bulgaria şi alte ţări din Europa şi Asia.
Pe teritoriul mănăstirii se slujeşte Sfînta Liturghie în fiecare zi şi se citeşte Psaltirea neadormită.
Sub ascultarea Maicii Stareţe, s-au format trei viitoare stareţe de mănăstiri, persoane active şi exemplare, şi anume:
1. Egumena EPISTIMIA (Goncearenco) – actual stareţă a mănăstirii ,,Sf. M. Mc. Gheorghe”, din s. Suruceni, r. Ialoveni;
2. Egumena ANIMAISIA (Cernea) – actual stareţă a mănăstirii ,,Sf. Bin. Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt”, din or. Nisporeni, sect. Chiscul Ostaşului;
3. Egumena FILOTEEA (Răilean) – actual stareţă a mănăstirii ,,Sf. M. Mc. Dumitru”, din s. Pripiceni-Curchi, r. Rezina;
La fel sub conducerea maicii stareţe s-au format şi duhovnici:
1. Arhimandritul ZOSIMA (Matei) – duhovnicul mănăstirii ,,Sf. Bin. Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt”, din or. Nisporeni, sect. Chiscul Ostaşului.
2. Arhimandrit PAVEL (Tabacari) – duhovnicul mănăstirii Hîncu,
3. Ieromonah VLADIMIR (Trelea) – Duhovnicul mănăstirii ,, Sf. Irh. Nicolai” din s. Condriţa, mun. Chişinău, și alți clerici vrednici din cadrul Mitropoliei noastre.
Mănăstirea, sub ascultarea Maicii Stareţe, întreprinde diverse lucrări de agricultură, apicultură, vinicultură, viticultură ş.a. dispunînd de ateliere şi săli de lucru.
Maica stareţă este şi o neadormită muncitoare întru prosperarea sfintei mănăstiri. Cu venirea Maicii Stareţe s-au reparat capital cele patru clădiri ale complexului monastic:
1. Casa nr. 3 ,,Sfînta Cuvioasă Muceniţă Elisabeta”( cu 20 de chilii)
2. Casa nr. 4 ,,Sfînta Fericita Matroana” (cu 10 chilii)
3. Biserica de vară ,,Sf. Cuv. Parascheva”;
4. Biserica de iarnă ,,Adormirii Maicii Domnului”; la aceste clădiri făcîndu-se reparaţie capitală, schimbîndu-se acoperişul, geamurile şi renovare interior.
Totodată de la venirea Maicii Stareţe pe teritoriul mănăstirii, din grija deosebită faţă de obştea monahală şi credincioşii care se înmulţesc în fiecare an, s-au construit:
1. Casa nr. 1, Stăreţia ,,Sfînta Xenia”;
2. Casa nr. 2, ,,Sfînta şi Dreapta Ana” (de pe lîngă stăreţie);
3. Casa nr. 5, ,,Sfînta Muceniţă Alexandra Împărăteasa” (cu 60 chilii);
4. Catedrala ,,Sfinţii Ap. Petru şi Pavel”, cu două nivele;
5. Capela ,,Sfinţii Cuvioşi Zosima şi Savatie”;
6. Bloc cu chilii, pentru preoți trei nivele, (cu 30 chilii), începutul construcției, anul 2010;
7. Bloc cu trei nivele, care va include şi reşedinţa Presfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, începutul construcției, anul 2010.
A fost reînnoit şi completat inventarul bisericesc:
· 1994 – Iconostasul bisericii ,,Sf. Cuv. Parascheva”, din lemn natural, suflat cu aur ,,Susalinoe Zoloto”;
· Candelabru grandios,
· 6 clopote pentru biserica ,,Sf. Cuv. Parascheva”;
Mănăstirea este amplasată geografic în codrii Moldovei, fiind un obiect cultural din patrimoniul naţional, strălucind ca o perlă a Moldovei.
Teritoriul mănăstirii include trei biserici:
1. Catedrala „Sf. Ap. Petru şi Pavel”, cu două nivele. Primul nivel în cinstea „Sf. Mare Mc. Pantelimon”. Al doilea nivel are 3 altare, în cinstea Sfinţilor Apostoli, în cinstea Sfîntului Vasile cel Mare, şi în cinstea Icoanei Maicii Domnului ,,Potoleşte întristarea mea”;
2. Biserica ,,Sf. Cuv. Parascheva”;
3. Biserica ,,Adormirii Maicii Domnului”.
4. Au fost procurat un set de 13 clopote pentru noua catedrală care cîntăresc, cel mai mare 3 tone și în descreștere .
Sub patronatul mănăstirii, din anul 1995, se află Casa de Copii Orfani ,,Preafericitul Iosif”, din or. Chişinău, Director fiind Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni. Sub ocrotirea acestei mănăstiri, de 21 ani, copii sunt educaţi la nivelul cel mai înalt, au parte de toate comodităţile şi învaţă la liceile de elită ale capitalei. În prezent cei 64 de copii sunt exemplari în instituţiile de îmvăţămînt. Copii aici sunt educaţi pînă la vîrsta de 18 ani, apoi fiind ajutaţi pentru a se aranja în viaţă, cu un serviciu şi un loc de trai.
Din anul 2011 Maica Stareţă este membră a Departamentului Eparhial Activitate Socială şi Caritate, manifestînd o bogată activitate filantropică, fiind un ajutor de nădejde în activităţile social-misionare ale Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, contribuind permanent cu ajutor material, cu ajutor bănesc şi cu mîncare după necesitate.
Egumena PARASCHEVA (Cazacu) este membră a Departamentului Sinodal al BORu, ,,Mănăstiri şi Viaţă Monahală”.
DISTINCŢII:
· Cruce cu Pietre Scumpe – decorată de Înaltpreasfinţitul VLADIMIR, Mitropolitul Chişinăului şi a Întregii Moldove, 27.10.1995;
· Ordinul ,,Sf. Înt. cu Ap. Mare Cneaghină Olga”, gr. III – Distinsă de Preafericitul ALEXEI al II-lea, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, 1996
· Toiag de Egumenă – decorată de Înaltpreasfinţitul VLADIMIR, Mitropolitul Chişinăului şi a Întregii Moldove, 25.12.1997;
· Medalia ,,Sf. Bin. Cnz. Daniil al Moscovei” – Distinsă de Preafericitul ALEXEI al II-lea, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, 25.10.1999;
· Ordinul ,,Sf. Cuv. Parascheva”, gr. II – decorată de Înaltpreasfinţitul VLADIMIR, Mitropolitul Chişinăului şi a Întregii Moldove , 2003;
· Ordinul ,,Sf. Cuv. Parascheva”, gr. I – decorată de Înaltpreasfinţitul VLADIMIR, Mitropolitul Chişinăului şi a Întregii Moldove , 27.10.2007
· Medalia de Stat ,,Meritul Civic” – 22.12.2010, a fost îmnată de către președintele Republicii Moldova.
· Ordinul ,,Meritul Bisericesc”, gr. II – decorată de Înaltpreasfinţitul VLADIMIR, Mitropolitul Chişinăului şi a Întregii Moldove , 27.10.2012;
· Medalia Eparhială ,,Sf. Bin. Cnz. Alexandru Nevschi”, de gradul I și II decorată de Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, 2013
· Medalia Eparhială „Sf. Ap. Petru și Pavel” gradul I, decorată de Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni 30. 09. 2015
Distincția Eparhială „Sf. Cuv. Parascheva” decorată de Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni anul 2017 în cadrul pelerinajului în Țara Sfîntă.
Sfînta Mănăstire Hîncu este este un pilon al ortodoxiei pe plaiurile însorite ale Moldovei, fapt confirmat de credinţa vie a miilor de pelerini care se satură de duhovnicie şi se umplu de linişte sufletească sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei şi a Mănăstirii Hîncu.