Mesajul de felicitare al ÎPS Arhiepiscop PETRU, adresat Prot. Vadim CHEIBAȘ, Secretarul General al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, cu împlinirea a 50 de ani

Preacucernicea Voastră,

Preacucernice Părinte Secretar General,

Prot. Vadim CHEIBAȘ,

Cu prilejul omagierii celor 50 de ani de viață pământească, avem frumosul și creștinescul prilej de a Vă adresa cu toată sinceritatea și dragostea creștinească alese gânduri și cuvinte de felicitare.

Cunoscându-vă dintotdeauna, a fi un destoinic slujitor a lui Hristos, care ați avut o grijă neîntreruptă și ați manifestat o osteneală neobosită față de Sfânta Biserică, atât ca slujitor, cât și prin funcțiile administrative – Secretar General al Mitropoliei Chișinăului și al Întregii Moldove, Secretar al Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Protopop al Sectorului I din Chișinău, dar și ca paroh al monumentalei biserici pe care ați construit-o în cinstea Cuviosului Dimitrie Basarabov – dorim ca să fiți și de-acum încolo, același slujitor râvnitor pe ogorul lui Hristos, călăuzind turma cea cuvântătoare, îndeplinindu-Vă exemplar, la fel ca și până în prezent, funcțiile administrative, pe care le exercitați cu mult tact și abilitate..

Pe treptele vieții, care și sânt poate greu de urcat, Vă dorim ca Hristos să Vă fie sprijin, călăuză și întărire, iar Preacucernicia Voastră să-I fiți Lui bucurie și câștig.

Bunul Dumnezeu să Vă dăruiască puteri sufletești și trupești pentru a înfăptui cât mai multe lucruri bune spre slava numelui Său și spre cinstea Sfintei Sale Bisericii.

Anii pe care o să-i mai primiți în dar de la Cel de Sus, să fie toți îmbelșugați cu sănătate, bucurii sfinte, realizări frumoase și întărire duhovnicească, iar Harul, Mila, Pacea și Mântuirea să fie darurile cele mai de preț în toți anii vieții Preacucerniciei Voastre.

Totodată vă dorim călătorie frumoasă spre rai prin anii vieții.

De asemenea, cu prilejul frumosului jubileu, dorim să Vă aducem în dar și cuvinte de înaltă apreciere și recunoștință profundă pentru tot ce ați înfăptuit până în prezent ca slujitor și administrator al funcțiilor ce le dețineți în cadrul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove.

Întru mulți și fericiți ani și toți binecuvântați de mâna proniatoare a lui Dumnezeu, Preacucernice Părinte Secretar General!!!

Cu alese gânduri de profundă prețuire duhovnicească și dragoste creștinească

+ PETRU +

Episcop de Ungheni și Nisporeni