Pe 28 decembrie, 2024, preotul Nicolai Crudu, parohul bisericii „Sf. M. Mc. Teodor Stratilat” din s. Fîrlădeni, r. Hîncești, a împlinit 10 ani de preoție. Cu acest prilej Înaltpreasfinția Sa i-a adresat unmesaj de felicitare
Preacucernicia Voastră,
Preacucernice Părinte Gheorghe,
Cu ocazia împlinirii celor 10 ani de slujire preoţească, Vă adresez părinteşte cuvinte de felicitare şi urări de bine.
Vă dorim ca Bunul Dumnezeu, să Vă dăruiască şi-n continuare aceeaşi râvnă şi dragoste faţă de cele sfinte, de rugăciune şi de Sfintele Slujbe.
Ne rugăm ca Dumnezeu să Vă sprijine duhovniceşte în călătoria pământească, de a merge tot cu aceeaşi dragoste față de sfintele slujbe, cu jertfelnicie şi devotament pe drumul ce duce spre Hristos şi Împărăţia Sa.
Pacea sufletească şi Harul Duhului Sfânt, să fie darurile nelipsite din viaţa Sfinției Voastre.
Vă dorim să fiţi întărit de harul Duhului Sfânt pentru a călăuzi şi povăţui duhovniceşte credincioșii care vin pentru hrană duhovnicească și alinare sufletească în biserica „Sf. M. Mc. Teodor Stratilat” s. Fîrlădeni, r. Hîncești, pe care ați întemeiat-o și o păstoriți exemplar, unde și înfăptuiți activități misionare, pastorale și sociale, spre folosul duhovnicesc și mângâierea sufletească a celor ce trec prin grele încercări de boală.
În această atmosferă de sărbătoare, Vă dorim, ani binecuvântaţi şi slujire îmbelşugată și rodnică pe ogorul Bisericii Ortodoxe.
Cu arhiereşti binecuvântări şi dragoste părintească,
+ PETRU,
Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni