Mesaj de felicitare al ÎPS Arhiepiscop PETRU, adresat Arhim. KIRIL (Braguța), Starețul Sfintei Mănăstiri Hîrjauca și Președintele Sectorului Eparhial Mănăstiri și Viață monahală, cu ocazia împlinirii a 45 ani de viață

Preacuvioșia Voastră,

Preacuvioase Părinte Arhimandrit, KIRIL,

În această zi semnificativă și deosebită pentru Preacuvioșia Voastră, când sărbătoriți ziua de naștere, vă adresăm cuvinte de felicitare, însoțite de părintești binecuvântări, dorindu-vă sănătate și belșug duhovnicesc, dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în activitate pastorală și misionară pe care o desfășurați cu mult devotament și exemplar.

Aniversarea acestor 45 de ani de viață, e prilej pentru ai mulțumi lui Dumnezeu pentru darul vieții, dar și de a menționa cu duhovnicească bucurie, că prin activitatea și slujirea rodnică de până acum v-ați dovedit a fi un slujitor cucernic și ascultător, un exemplu de stareț, care îndepliniți cu succes toate binecuvântările și ascultările încredințate, iar pe lângă toate acestea găsiți timp să dați slavă lui Dumnezeu și să păstoriți turma monahală ce v-a fost încredințată.

Anii trăiţi să fie ani ai mântuirii şi ai sfinţirii vieţii, căci timpul în care trăim este unul al „mântuirii şi sfinţirii umanităţii”, iar anii pe care o să vii dăruiască Dumnezeu să fie îmbelșugați cu sănătate sufletească și trupească, cu daruri și binecuvântări cerești.

Vă dorim să aveți parte de bucurii duhovnicești, fundamentate de trăiri sufletești.

Totodată, la acest popas aniversar, aducem cuvinte de apreciere pentru tot ce înfăptuiți cu succes, atât ca Stareț al Sfintei Mănăstiri „Înălțarea Domnului” din s. Hîrjauca, unde trudiți pentru reconstrucția complexului monastic și a istoricii biserici „Sf. Ierarh Spiridon”. De asemenea, vă apreciem și vă suntem recunoscător pentru tot ce realizați ca Președinte al Sectorului, Mănăstiri și viață monahală, din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni.

Cu arhiereşti binecuvântări şi dragoste părintească,

+ PETRU

Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni