Luni, 20 ianuarie 2020, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni, a oficiat Sfânta Liturghie la miez de noapte la Schitul în cinstea Icoanei Maicii Domnului „Potolește întristarea mea” din municipiul Ungheni.
Această Liturghie nocturnă săvârșită de Ierarh, a adunat mai mulți închinători ai schitului în frunte cu stareța acestui așezământ monahal Egumena ARSENIA (Bordeniuc).
După citirea pericopei evanghelice Vlădica a rostit un cuvânt de învăţătură în cadrul căruia a vorbit despre măreţia şi importanţa acestui praznic: ,,Vedeți misiunea și vrednicia proorocului Ioan? Pe Hristos Maica Domnului L-a născut tainic, în peștera din Betleem, iar Ioan, că prooroc și mărturisitor, L-a botezat în Iordan și L-a arătat lumii întregi strigând: Iată Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridică păcatele lumii! Însă misiunea lui nu s-a terminat la Iordan. După ce a ieșit Domnul la propovăduire, Ioan s-a retras în Galileea, vorbind tuturor despre Mesia că este Hristos și mustrând fărădelegile lui Irod care trăia în desfrânare cu Irodiada, soția fratelui său. Deci nu s-a retras la odihnă marele prooroc, că nu putea să tacă gura celui mai mare om născut din femeie, cum îl mărturisește Mântuitorul.”
La final Stăpânul a felicitat pe toți cei omagiați care poartă numele în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul.