ÎPS Arhiepiscop PETRU a vizitat gospodăria mănăstirii „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” de pe Chiscul Ostașului din or. Nisporeni

Luni, 8 aprilie, 2024, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit la Mănăstirea „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” de pe Chiscul Ostașului din or. Nisporeni slujba de sfințire pentru 5 cruci ce vor fi montate pe biserica în construcție „Sf. Voievod Ștefan cel Mare”

După aceasta Ierarhul, însoțit de Egumenea ANIMAISIA (Cernea), stareța așezământului monahal menționat, arhim. ZOSIMA (Matei), duhovnicul mănăstirii date, dar și de stareții și starețele prezenți la slujba de sfințire, au vizitat gospodăria acestui așezământ.

Ierarhul a apreciat toată osteneala ce este depusă în toate lucrările gospodărești, care sunt de o calitate înaltă și făcute corespunzător.