Luni, 1 iunie, 2026, în a doua parte a zilei, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a sfințit o frumoasă și impunătoare cruce din metal, în parohia ,,Nașterea Maicii Domnului”, din s. Sculeni, rn. Ungheni.
Ierarhul a fost întâmpinat tradițional, cu flori, pâine și sare de părintele paroh, Prot. Bartolomeu TURTUREANU, Protopop al Bisericilor din Raionul Ungheni; Dnl Serghei GUȘIVATI, Primarul Comunei Sculeni, Dna Corina SLUPEȚCAIA, Vecepreședinte a Raionului Ungheni, dar și de preoții și credincioșii prezenți.
După aceasta, un grup de copii au prezentat un mic program artistic prin care au salutat prezența Înaltpreasfinţiei Sale.
După aceasta, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, dimpreună cu soborul de slujitori au săvârșit slujba de sfințire a crucii ce a fost înălțată pe un postament în hotarul comunei Sculeni, fiind vizibilă de la distanță mare.
După săvârșirea slujbei de sfințire, Ierarhul a ținut un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre importanța și necesitatea sfintei cruci în viața personală, dar și viața socială, arătând prin pilde și povestiri duhovnicești, puterea sfințitoare și mântuirea a sfintei cruci.
În continuare, Înaltpreasfinția Sa a apreciat și elogiat inițiativa celor implicați în realizarea acestei sfinte și frumoase lucruri, menționând că acestea se pot realiza doar când este strânsă și frumoasă conlucrare între biserică și Administrația Publică Locală.
În mod deosebit Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a vorbit despre calitățile organizatorice și gospodărești, dar și capacitățile intelectuale ale părintelui paroh, Prot. Bartolomeu și preoteasa Galina TURTUREANU.
În continuare Înaltpreasfinția Sa a oferit Medalii Eparhiale și Diplome Arhierești celor mai de seamă ctitori și oamenii implicați în realizarea acestei monumentale lucrări.
La final Prot. Bartolomeu a mulțumit Ierarhului pentru prezență, pentru sfințire și cuvântul părintesc de învățătură, exprimându-și recunoștința față de toți cei implicați.





































































