Duminică, 14 aprilie, 2024, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în a doua parte a zilei, după săvârșirea Sfintei Liturghii la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni, cu binecuvântarea ÎPS VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, s-a deplasat la biserica ,,Acoperământul Maicii Domnului” din s. Cotova, rn. Drochia, o slujbă de pomenire, pentru fostul paroh al bisericii menționate, prot. Ioan GRIGORAȘ, trecut la cele veșnice.
Cântările umilincioase de la slujba de pomenire au fost intonate de Egumena PARASCHEVA (Cazacu), Stareța Mănăstirii Hîncu dimpreună cu câteva măicuțe de la mănăstirea menționată.
Ținem să menționă faptul că prot. Ioan GRIGORAȘ a lăsat testament scris ca să fie înmorântat de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, întrucât se cunoșteau de foarte ult tip, având o prietenie duhovnicească îndelungată. Dar întrucât Înaltpreasfinția Sa mâine, luni, 15 aprilie, când prot. Ioan va fi înmorântat, are deja programată din timp pe agenda de lucru Ședința de lucru cu membrii Comisiei Bisericii Ortodoxe din Moldova, pentru Canonizare sfinților, și nu va putea să fie prezent, de aceea a și săvârșit azi această slujbă de pomenire.
După ce Înaltpreasfinția Sa, dimpreună cu-n sobor de preoți prezenți, a fost săvârșită slujba de pomenire pentru suflet nou-adormitului prot. Ioan, a ținut un cuvânt de învățătură creștină, transmițând cuvinte de îmbărbătare duhovnicească preotesei Claudia și familiei îndoliate, dar și tuturor enoriașilor prezenți care l-au cunoscut și l-au iubit pe părintele răposat.
Apoi, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a elogiat faptele și credința mărturisitoare a prot. Ioan GRIGORAȘ, care a fost întreaga sa viață ca o făclie arzândă permanent în sfeșnicul Bisericii Ortodoxe din Moldova și a luminat și călăuzit prin faptă și cuvânt mulți credincioși și slujitori deopotrivă.
La final, Ierarhul a asigurat familia îndoliată că îl va purta pe prot. Ioan GRIGORAȘ, cu mult drag și dor duhovnicesc, ca și până în prezent, în sfintele rugăciuni.
Familia îndoliată și credincioșii prezenți au mulțumit sufletește Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU pentru slujba de pomenire, pentru cuvântul de învățătură și de îmbărbătare duhovnicească.