Duminică, 29 septembrie, 2024, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, în ziua de prăznuire a Cuviosului Kukșa de la Odesa, a participat prin slujire la Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Odessa.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită într-o atmosferă duhovnicească profundă în biserica ,,Izvorul Tămaduiri” din Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” din Odessa și a fost oficiată de Preafericitul ONUFRIE, Mitropolitul Kievului și al întregii Ucraine, în prezența Chiriarhului locului, ÎPS AGAFANGHEL, Mitropolitul de Odessa și Ismail și a unui impunător sobor de arhierei, preoți și diaconi.
Această Dumnezeească Liturghie a fost săvârșită în cinstea Cuviosului Kukșa, prăznuit astăzi, dar și cu rpilejul împlinirii celor 200 ani de la întemeierea Mănăstirii ,,Adormirea Maicii Domnului” din Odessa.
După Dumnezeiasca Liturghie s-a purtat în procesiune racla cu moaște a Cuviosului Kukșa de la Odessa.
Apoi, după cuvântul de învățătură al Preafericitului Mitropolit ONUFRIE și cuvintele de felicitare ce au urmat, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a adresat un cuânt de felicitare și apreciere ÎPS Mitropolit AGAFANGHEL, oferind apoi Mănăstirii ,,Adormirea Maicii Domnului” din Odessa, cu prilejul împlinirii a 200 ani, din partea ÎPS VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Ordinul Mitropolitan „Sf. Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni”, gr. I, întrucât numele acestui sfânt se leagă de întemeierea arhicunoscutei vetre monahale din Odessa.
Specificăm că la această slujbă praznicală Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU este prezent cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldovei și invitația Chiriarhului locului, ÎPS Mitropolit AGAFANGHEL.
Menționm și faptul că Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a fost însoțit la această slujbă de Arhim. SPIRIDON (Marin), Egumenul Mănăstirii „Adormirea maicii Domnului” din s. Hîrbovăț, rn. Călărași și de Arhidiaconul VENIAMIN (Seculțan), Consilier Economic al Centrului Eparhial