Învățături și povețe din Patericul Egiptean: Avva Pimen

Un frate îl întrebă pe avva Pimen:

– Am făcut păcat mare şi vreau să mă pocăiesc trei ani.

– E mult.

– Dar un an?

– E mult.

Cei de faţă ziseră:

– Până în patruzeci de zile?

– E mult. Apoi adăugă: eu aşa spun, dacă din toată inima se pocăieşte omul, şi nu păcătuieşte mai departe, şi în trei zile îl primeşte Dumnezeu.

A spus odată avva Pimen: puterea și tăria monahului, (dar și a creștinului) se arată în ispite.

A mai spus: aşa cum spătarul împăratului îi stă alături pururea pregătit, aşa trebuie şi sufletul să fie gata împotriva demonului curviei.

Se spunea despre avva Pimen că, fiind chemat la mâncare, împotriva voinţei lui, se ducea lăcrimând, ca să nu fie neascultător fratelui şi să-l mâhnească.

Îi povesteau unii avvei Pimen despre un călugăr, că nu bea vin; iar el spuse: vinul nu e nicidecum pentru călugări.

L-a întrebat avva Isaia pe avva Pimen despre gândurile spurcate. Avva Pimen îi spuse: aşa cum o ladă plină cu haine, dacă cineva o lasă, putrezesc cu vremea, tot aşa şi        gândurile, dacă nu le facem şi trupeşte, cu vremea pier, sau putrezesc.

L-a întrebat avva Iosif acelaşi lucru, şi i-a răspuns avva Pimen: aşa cum, dacă închide cineva şarpe şi scorpion într-un ulcior şi-l pecetluieşte, şi mor de tot cu vremea, aşa şi gândurile rele, care încolţesc de la draci, pier prin răbdare.

A zis avva Pimen: bună este ispita, că ea îl face pe om mai încercat.

A mai zis: cel care învaţă pe alţii şi nu face ce-i învaţă, e ca izvorul, că pe toţi îi adapă şi-i spală, dar pe sine nu se poate curăţi.

Mergând într-o zi avva Pimen în Egipt, a văzut o femeie aşezată la un mormânt, care bocea amar. Şi a zis: toate bucuriile lumii acesteia să vină, şi nu vor abate sufletul ei de la jale. Tot aşa şi călugărul, trebuie mereu să aibă jalea în suflet.

A mai zis: este câte un om care pare că tace, dar inima lui îi osândeşte pe alţii; unul ca acesta vorbeşte neîncetat; şi este câte unul care de dimineaţa până seara vorbeşte, şi rămâne tăcut, adică nu vorbeşte nimic fără folos.

Patericul Egiptean: Avva Pimen