Lăcomia pântecelui este făţărnicie a pântecelui: că săturat fiind, strigă că este lipsit, şi plin fiind şi rupându-se, strigă tare că îi este foame. Saţiul de bucate este tată al curviei. Iar înfrânarea pântecelui, este de curăţenie pricinuitoare.
Când multe feluri de bucate va pofti sufletul nostru, este semn de necuviinţă. De este cu putinţă, dă pântecelui tău hrana care nu îl desfată şi lesne se mistuieşte.
Mintea postitorului se roagă cu trezvire, iar a neînfrânatului, de idoli necuraţi este plină. Saţiul pântecelui a uscat izvoare. Iar acesta uscându-se, a născut ape duhovniceşti. Cel ce pe al său pântece şi-l grijeşte, şi pe duhul curviei a-l birui voieşte, asemenea este celui ce cu untdelemn stinge aprinderea. Înfrânându-se pântecele, inima se smereşte.
Cunoaşte că de multe ori dracul şade lîngă stomac, şi face pe om să nu se sature. Iar după ce l-a săturat pe om, dracul lăcomii se duce, şi pe dracul curviei ni-l trimite nouă, vestindu-i acest lucru: Aleargă şi tulbură-l pe dânsul, că pântecele plin fiindu-i, nu mult te vei osteni şi-l vei birui. Dacă pe calea cea strâmtă şi necăjita a călători lui Hristos te-ai făgăduit, înfrânează-ţi pântecele.
La masa bucatelor şezând, pomenirea morţii şi a judecăţii adu-o în mijloc. Că de abia, măcar aşa puţin pe patimă o vei împiedica. Băutura bând, pe oţetul şi fierea Stăpânului tău să nu încetezi în minte luîndu-le; şi negreşit ori te vei înfrâna, ori vei suspina, ori şi mai smerit îţi vei face cugetul.
Cuviosul Ioan Scărar
