Hramul Mănăstirii Hîncu sărbătorită solemn de cinsirea Cuvioasei Parascheva


Duminică, 27 octombrie 2024, când Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Cuvioasa Parascheva, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, au oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Sfânta Mănăstire Hîncu, cu ocazia cinstirii hramului mănăstirii date.

Slujba a avut loc la primul nivel al Catedralei „Sf. Ap. Petru şi Pavel”, în biserica cu hramul „Sf. M. Mc. Pantelimon”.

în dimineața zilei, Stareţa acestui aşezământ monastic, Egumena PARASCHEVA (Cazacu), împreună cu obştea monahală, soborul de slujitori prezenți şi mulţimile de credincioşi veniţi la hramul mănăstirii l-au întâmpinat pe Chiriarh.

Alături de Înaltpreasfinția Sa au coliturghisit Arhim. CHIRIL (Braguța), Starețul Mănăstirii Hîrjauca și Președintele Sectorului Eparhial, Mănăstiri și Viață monahală; Arhim. SPIRIDON (Marin), Egumenul Mănăstirii Hîrbovăț, prot. Adrei Dănilescu, Protopopul Bisericilor din Raionul Slobozia, dar și alți slujitori din țară și de peste hotare (Ucraina).

La Liturghia au participat Stareţele Mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei noastre.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop PETRU a ţinut un cuvânt de învăţătură din viaţa Cuvioasei Parascheva, vorbind despre credința și nevoința acestei sfinte, care trebuie luată ca un exemplu de trăire, explicând totodată și mesajul evanghelic despre pildă semănătorului.

În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de slavă lui Dumnezeu și de laudă Cuvioasei Parascheva. De asemenea au fost înălțate rugăciuni pentru omagiata zilei, Egumena PARASCHEVA, care sărbătorește și 31 ani de stareție, dar și pentru sănătatea și mântuirea sufletească a întregii obști, cât și a tuturor închinătorilor și binefăcătorilor.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul de maici al Mănăstirii Hîncu și Maicile Starețe prezente la Sfâna Liturghie.

După Sfânta Liturghie Înaltpreasfinția Sa, înconjurat de soborul de slujitori și de numeroșii credincioși, au săvârșit procesiunea cu sfintele moaște în jurul bisericii ,,Cuvioasa Parascheva”, citindu-se 4 pericope evanghelice ale Învierii, după care s-au săvârșit un Te Deum.

Specificăm și faptul că slujba praznicală a adus la mănăstire distinși oaspeți din țară și de peste hotare, dornici de a fi prezenți la marea sărbătoare, dar și pentru a o felicita omagiata zilei, Egumena PARASCHEVA (Cazacu), Stareţa Mănăstirii, care îşi dă silinţa pentru edificarea şi înfrumuseţarea acestui sfânt așezământ timp de 31 de ani de când este Stareță.

De asemenea, creştinii ce au venit astăzi în număr mare să se roage şi să ceară ajutorul şi mijlocirea Cuvioasei Parascheva s-au bucurat de posibilitatea de a se închina la foarte multe sfințenii și părticele de sfinte moaște.

La final, Stareța Mănăstirii, omagiata zilei, Egumena PARASCHEVA, (Cazacu) a fost felicitată de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, dorindu-i sănătate sufletească și trupească, putere și ajutor pentru a putea și-n continuare, alături de obște să înfăptuiască lucruri frumoase și mântuitoare în această Sfântă Mănăstire. Apoi Înaltpreasfinția Sa i-a oferit în dar Maicii Starețe o frumoasă icoană cu chipul Maicii Domnului, care are o valoare istorică inestimabilă.

Totodată menționăm și faptul că la miezul nopții, cu prilejul hramului a fost oficiată Sfânta Liturghie în biserica închinată Cuvioasei Parascheva.

Tuturor credincioșilor prezenți li s-a oferit la final câte o caserolă cu bucate gustoase pregătite de maicile Mănăstirii Hîncu.

Specificăm că 2000 de caserole cu bucate, care au fost împărțite credincioșilor prezenți, au fost pregătite și aduse de credincioșii satelor Sadîc, Borogani, Logănești, Bursuc, Bălăurești și Secăreni.