Menționăm și faptul că Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, în timpul acestei plimbări prin pădurea frumoasă, care îşi ţese pe zi ce trece covorul auriu de toamnă, a dat slavă lui Dumnezeu pentru toate, cugetând la minunatele daruri și binecuvântări pe care Milostivul Tată ceresc le revarsă prin natură peste omenire, zicând asemenea psalmistului: ,,Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!” și ,,Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta”. (Ps. 103,25).
„Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!”
Pe 25 octombrie 2024, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, aflându-se la Mănăstirea Hîncu, s-a deplasat în mijlocul codrilor din preajma acestui așezământ monahal, dimpreună cu stareța mănăstirii, Egumena PARASCHEVA (Cazacu), și cu alți viețuitori monahali, pentru a strânge ciuperci, întrucât acum este sezonul prielnic pentru a fi strânse, ca să fie conservate pe iarnă.
Aceste roade ale naturii sunt benefice, mai ales pe parcursul anotimpului rece și în posturile anului, de aceea , la Mănăstirea Hîncu este deja o tradiție că în această perioadă să se strângă ciuperci pentru iarnă și posturile care urmează, cel al Nașterii Domnului și Postul Mare.