Iubiți tineri,
Noi, oamenii, suntem zidiți de Dumnezeu după chipul Său, adică buni, credincioși, smeriți, iubitori de Dumnezeu, iubitori de aproapele și de tot ce este frumos, având înnăscut în noi tendința de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu. De aceea ne rugăm Lui, vorbim cu El seara și dimineața prin rugăciuni și oricând rostim „Tatăl nostru”, sau alte rugăciuni și facem Sfânta Cruce. Iar când nu ascultăm de Tatăl ceresc, nici de preot, nici de tata și mama care ne-au născut, atunci Domnul se depărtează de noi, părinții și prietenii încep săne disprețuiască pentru pașii greșiți și parcă toate ne sunt împotrivă, nu ne putem rugași nu avem ajutor și mulțumire în viață și ne simțim neîmpliniți sau lipsițiși singuri. Atunci diavolul ne luptă cu gânduri de tristețe, de răzbunare, de necredință, de îndoială și deznădejde și unii mai slabi cad în plasă și se sinucid. Este semn că ne-am depărtat de Dumnezeu, că dorim să ne rezolvăm greutățile vieții singuri, că nu mai știm de unde ne poate veni salvarea, pacea inimii, fericirea și mântuirea.
Niciodată, poate, nu a fost lumea mai tulburată ca acum. Astăzi tinerii sunt mai dezbinați, mai dezorientați și egoiști și cu ușurință fac prietenii bazate pe gașcă și nu pe fapte sau idealuri.
Anul 2017 pentru tineri a fost unul cutremurător, referindu-ne la jocurile ce tentează tinerii spre sinucidere și societatea civilă a făcut o mare vâlvătaie, dar nu prea s-a văzut pașii concreți. În cadrul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni prin Sectorul Eparhial Activitate Pastorală pentru Tineret au fost desfășurate peste 50 de seminare și întâlniri cu tinerii având ca temă:Prețuiește Viața, ce a venit ca răspuns la preocupările zi de zi a populației tinere.
Cunoscând problemele stringente a voastre dinăuntru, fiindcă sunt și duhovnic a multor tineri, astăzi am venit să discut cu voi ca o continuitate a temei de prețuire a vieții și anume:Viața Tânărului de la cădere spre ridicare.
Mesajul central după care o să mă axez eu o să fie un pasaj biblic și anume pilda fiului rătăcit pe care Hristos o împărtășește oamenilor ce vine cu un mesaj al căderii, dar cel mai mult a ridicării unui tânăr.
Din învățăturile Bisericii Ortodoxe vedem că Hristos ne va judeca nu după mulțimea păcatelor și a căderilor noastre, dar anume a ne pocăinței fiecăruia din noi, de aceea mesajul central al lui Hristos este conștientizarea păcatului șiîntoarcerea: …Tată, am greşit la cer şi înaintea ta… (Luca 15, 21).
Evanghelia despre fiul rătăcit ne îndreaptă privirile spre marea îndurare a lui Dumnezeu, de la care nădăjduim mântuirea sufletului. Noi toți suntem păcătoși, nu este zi, nu este ceas în care să nu supărăm pe Dumnezeu. Dacă ar fi după faptele noastre, am merita să nu mai vedem lumina soarelui, ci îndată săse deschidă pământul şi să neînghită de vii, prăbuşindu-ne în întunericul cel veșnic al iadului.
Această minunată pildă a fiului cel rătăcit, risipitor sau desfrânat cum i se mai zice, este mesajul în care fiecare dintre noi se recunoaște cu ușurință fără să mai fie nevoie de explicație, ci numai ascultând-o putem zice: „Acest fiu risipitor sunt eu, în cutare vreme din viața mea din trecut sau în traiul meu de astăzi, aşa am fost sau aşa sunt. Acest părinte bun, acest Tată Ceresc şi eu l-am părăsit în multe rânduri din viaţa mea; am părăsit şi eu casa părintească care este biserica Lui; L-am lăsat plângând în pragul uşii uitându-se după mine cum mă depărtez de El şi de casa Lui şi iată mă cheamă la Sine. M-a aşteptat atâta timp şi n-am voit să mă întorc.
E vrednic de plâns omul acela care astăzi ascultând cuvintele Evangheliei încă nu simte un sentiment bun şi nici o lacrimă nu-i pică din ochi, acum când aude scrisoarea de dragoste a Tatălui. Un astfel de împietrit la inimă şi la suflet s-ar putea să rămână pe veci în haznaua pieririi veșnice. De aceea să deschidem ochii sufletului ca să nu pierdem prilejul cel mai scump pentru mântuirea noastră, să auzim glasul Evangheliei de astăzi care este glasul Tatălui Ceresc şi care voiește să cheme acasă pe toţi fiii rătăciți, răzvrătiți, bolnavi şi zdrențuiți din țara depărtării, din pământul pierzării, spre mila şi dragostea Lui, spre casa Lui, spre ţara Lui cea plină de bunătăţi.
Un om zice Sfânta Evanghelie avea doi feciori. Acest om este Bunul Dumnezeu, iar cei doi fii sunt drepții şi păcătoșii. Fiul cel mai mic n-a vrut să se mai supună tatălui, ci a început să asculte sfaturile cele vătămătoare ale oamenilor răi, ale tendințelor păcătoase. Într-o bună zi a rupt toate legăturile de respect şi recunoștință şi i-a zis: „Tată, dă-mi partea ce mi se cade de avuţie.
Ispititorul, diavolul îi suflase la urechi că e timpul să-şi fie singur dumnezeu, să fie liber, să facă ce vrea, să nu mai asculte de nimeni şi să-şi întemeieze viaţa numai după cum îi dictează inima lui cea întinată. Vedem de altfel că majoritatea tinerilor noştri găsesc că e bine să facă şi ei tot aşa. Tatăl, spune Sfânta Carte, le-a împărțit avuția.
Tânărul nostru mândru şi îngâmfat, care de multe ori suntem și noi, așa şi-a luat averea din mâna tatălui şi a plecat cu ea într-o ţară îndepărtată, probabil într-un oraș mare, unde putea găsi toate desfătările şi plăcerile trupești. Nu se duse într-o ţară mai apropiată, ci departe în ţara uitării de tată. Acolo trăiește risipitorul nostru în lux şi desfătări, are bani de ajuns, înmulțește sărbătorile, bancheturile şi chefurile, precum şi jocuri diferite unde pierde zile şi nopţi şi unde risipeşte mereu din bănuții dăruiți de bunul lui tată. În marea majoritate a cazurilor tinerii noștri după clasa a 9 sau a 12 se rup de familie șiîși dau frâu liber libertății păcătoase în Chișinău sau alte orașe unde părinții nu-i văd și nu are cine săi dojenească, se depărtează de ochiul cercetător și mustrător a părinților și fac ceea ce doresc, dar nu ceea ce trebuie.
Cea mai grea cumpănă a tinerilor plecați la studii este alcoolul și desfrâul și aşa încetul cu încetul tânărul nostru duce o viaţă de risipă în plăceri. Aceste păcate înfricoșate stăpânește majoritatea lumii de astăzi căci mai peste tot este prezent duhul cel întunecat al desfrânării și alcoolului. În secolul nostru desfrânarea loveşte cu o putere îngrozitoare, sparge vasele cele mai cinstite, înşeală minţile cele mai lăudate. Aşa îşi bate diavolul joc de trupurile cele mai tinere, pătează obrajii cei mai curaţi, amăgeşte pe mamele cele mai tinere, iar uneori umple de necinste şi pe cele mai în vârstă.
Duhul acesta diabolic nu are milă de pruncii cei nevinovați, căci face pe părinţii lor de se despart unul de altul. El împietrește inimile maicilor, făcându-le ucigaşe de copii, duhul desfrânării face nerușinați pe tineri şi tinere ca să se poată purta necuviincios.
Acest lucru se observă nu numai la băieţi, dar chiar şi la fete, unii venind fără de ruşine şi în sfânta biserică. În felul acesta se poartă şi în faţa fraţilor lor şi a tatălui lor, din care cauză au umplut de necinste şi de mirare o lume întreagă. De aceea au ajuns mai rău ca animalele care nu au rațiune şi cad în desfrânare rudenii apropiate şi chiar părinţii cu copiii lor. Nu de mult mi-a venit o veste plină de mirare, jale şi vrednică de plâns: trei fete mari, surori toate, au căzut în păcatul desfrânării cu însuşi tatăl lor. După ce l-au denunţat şi s-au făcut cu toţii de râsul lumii şi al diavolului, au apucat fiecare pe drumul pedepsei vremelnice, iar dacă nu se vor întoarce la Dumnezeu va fi vai de sufletul lor în veci.
Iată, vedem că se întâmplă astăzi ca şi în anticele Sodoma şi Gomora de care ne vorbește Sfânta Scriptură care au fost arse cu foc şi cu pucioasă din pricina păcatului acestuia scârbos. Aşa se întâmplă şi astăzi, şi desigur sunt multe cazuri, unde a pătruns acest păcat sub diferite feluri ca: sodomia, onania şi alte urgiiși duhul acesta necurat al desfrânării face pe tineri nerușinați, nu mai au ruşine nici de părinţi, nici de fraţi sau de rudenii.
Sfinţii îngeri sunt îngroziţi de aceste nelegiuiri care le văd pe pământ la noi, deoarece o mare parte din lume a întrecut pe cei din Sodoma şi Gomora alăturându-se dobitoacelor şi asemănându-se lor. Probabil că satana ştie că mai are puţine zile, se sileşte cu toată puterea să înşele lumea cu tot felul de păcate trupeşti. Numai aşa se explică de ce este aşa de răspândit acest păcat, că aproape nu este tânăr care să nu păcătuiască mai înainte de Cununie sau căsătorie.
Aproape că nu întâlneşti femeie care să nu-şi fi omorât primul rod al pântecelui ei şi aceasta de bună voie. Aproape că nu întâlneşti soţ care să-şi păstreze patul neîntinat şi care să nu fie ameninţat cu dezbinarea şi divorţul din cauza acestui păcat. Desfrânarea a devenit o plagă socială pentru întreaga omenire, un fel de cancer şi se pare că nu mai are nici un fel de leac, decât focul mâniei dumnezeiești. Sfinţii părinţi numesc acest păcat turbare.
Pravila veche bisericească spune când e vorba de acest păcat că: „S-a turbat cineva asupra cuiva. Aşa se explică faptul că majoritatea lumii s-a îmbolnăvit la cap. Duhul desfrânării răcneşte ca un leu turbat şi umblă peste tot ca să înşele pe mulţi. Îl întâlneşti pretutindeni, pe toate drumurile se plimbă vesel, zâmbeşte la toate răspântiile, se odihneşte şi se răsfaţă cel mai mult la petreceri, înşeală ochii tinerilor şi stă neizgonit chiar în casele căsătoriţilor.
Libertatea fără responsabilitate, îl cheamă pe om la beţie, la glume urâte, la mâncăruri şi la întâlniri păcătoase. Duhul desfrânării bate la poarta fiecărui muritor, deschide uşa multor case şi fereastra multor inimi. Înmoaie cugetele celor mai tari şi vorbeşte tuturor la ureche, spunându-le că e ceva firesc şi că acesta nu este un păcat sau că este un păcat prea mic; aşa înşeală pe mulţi şoptindu-le la ureche şi chiar prin gura unor medici care afirmă că fără acest păcat nu pot trăi, se îmbolnăvesc, înnebunesc. Minciuni!
Dar unde nu umblă el să caute suflete omeneşti, în care sat nu-l întâlneşti şi în ce oraş nu domneşte el fără nici o jenă? Umblă peste tot şi intră nepoftit, dacă omul nu are uşile şi ferestrele zăvorâte şi încuiate cu cheile credinţei şi ale sfinţeniei din Biserică. Când intră păcatul desfrânării în mintea tinerilor şi chiar a copiilor, nimeni nu se mai înţelege cu ei. Aşa mi se plângea o mamă care avea un băieţel de 13 ani, că acesta îi spuse într-o zi mamei sale că, dacă nu-l lasă să aducă acasă pe fetiţa de 12 ani cu care vorbea de multă vreme şi să trăiască împreună amândoi, se spânzură. Iată duhul necurat, iată isprăvile petrecerilor.
Mulţi copii, în special fete care au crescut de mici în familii despărţite, ajung la 14-15 ani şi nu mai ascultă de mamă, o părăsesc şi se ataşează tatălui care le dă voie să-şi facă toate plăcerile vinovate; până la urmă totul se sfârşeşte cu cele mai grele urmări, căci ajung ca cele trei fete care trăiau cu tatăl lor de care aţi auzit mai sus şi vor avea o viaţă foarte dezastruoasă. Vai de sufletul lor şi al acestor părinți. Iată fiii pierduţi, iată copiii rătăciţi pe căile îndepărtate de Tatăl ceresc. Aveţi de plâns părinţi care aveţi astăzi copii!
Sfinţii părinţi ne sfătuiesc să fugim de acest păcat şi să ne îndepărtăm de lucrurile sau cauzele ce duc la acest păcat. Tot ceea ce ne întinează cele cinci simţuri ale noastre să lepădăm de la noi. Fericit este cel ce nu păcătuiește cu privirea, căci acest păcat intră mai întâi prin ochi şi urechi, născându-se aproape nevăzut. Începe a lucra apoi gândul şi imaginaţia, mintea şi voinţa.
O copilă, cuminte şi cu părinţi credincioşi care au crescut-o în frica lui Dumnezeu, a venit la mine într-un hohot de plâns cu şiroaie de lacrimi ca să mă întrebe ce să facă şi cum să scape de urmărirea unor imagini blestemate pe care le văzuse. Biata copilă a fost prinsă într-un moment de slăbiciune şi, din curiozitate, s-a dus şi ea cu una din colegele ei şi a privit o revistă pornografică venită de la cei care-şi zic oameni liberi. Cele ce a văzut ea în acea revistă au trezit simţurile ei, i-au iritat nervii şi i s-a născut imediat în minte păcatul desfrânării.
Prin vederea acelor imagini a intrat duhul necurat şi a pus stăpânire pe mintea ei, nemaieşindu-i din cap acele imagini stricătoare de suflet. Întotdeauna le vedea în faţa ochilor. Îi tulbura şi-i spurca mintea. Iată cât de repede intră păcatul şi ce uşor poate fi aruncat omul în prăpastia desfrânării. Când vă spunem că revistele acestea strică sufletul şi viaţa copiilor, la mulţi vi se par glume. Când vă spunem să nu daţi voie copiilor să privească orice la televizor, că le stricaţi sufletul şi-i pierdeţi, nu luaţi aminte. Este un aşa de mare rău, că nu putem vorbi îndeajuns.
Un mare pictor italian a pictat un tablou cu ieşirea sufletului unui om păcătos. Ce vedem în acest tablou? O ceată de diavoli din care unul îi arată muribundului un tablou cu o femeie goală pe care acesta îl avea în casă căci sunt unii oameni care au în casele lor diferite nuduri cu rame foarte scumpe, iar Chipul Domnului Hristos şi al Maicii Sale, ori nu-l au deloc, ori abia se vede mic în câte o iconiţă aruncată în colţul casei plină de praf, iar aceştia îşi mai zic şi creştini. Case cu camere întregi pline cu fel de fel de imagini din reviste pornografice aşezate cu mare grijă. Iată, şi-au făcut casa un templu idolesc la care se închină. Acesta este un mare rău în lume. Vedem cum omul îşi arată pe faţă pe cine iubeşte mai mult. De aceea şi necuratul vine pe patul de moarte şi-i arată desfrânatului icoana pe care a ţinut-o în casă tot timpul, la care a privit cu plăcere şi cu care îl are la mână înaintea Dreptului Judecător.
Păcatul acesta al desfrânării este cu atât mai periculos şi mai greu de lăsat de el, cu cât a trecut mai mult timp şi a devenit o obişnuinţă pentru om, căci i s-a făcut ca o lege a firii lui şi-l sileşte să treacă peste orice punând stăpânire pe toate simţurile lui. A fost de-ajuns până l-a făcut o dată şi apoi nu s-a mai putut desbăra de această patimă urâtă.
Un părinte bisericesc ne spune o întâmplare adevărată, dându-ne ca pildă şi arătându-ne printr-o istorioară cum ajunge păcatul stăpân pe viaţa omului chiar dacă-l primeşte numai o singură dată. Împărăteasa, soţia lui Nin împăratul asirienilor a fost ispitită de duhul mândriei că ar fi o mare fericire pentru ea să poruncească de pe tronul împărătesc şi să conducă şi ea numai o zi împărăţia asirienilor. A rugat pe bărbatul ei să o lase să se bucure şi ea măcar o zi de această mărire lumească.
La început împăratul n-a aprobat dorinţa femeii, spunând că este un lucru necuviincios şi că bucuros îi dă orice altceva, dar nu poate trece stăpânirea împărăţiei în mâinile unei femei. „Bine – răspunse împărăteasa – dar ce mare lucru este o zi?! Începu apoi să plângă şi să-l roage, încât lacrimile şi rugămintea ei ademenitoare l-au biruit pe împărat şi i-a făcut pofta de a fi stăpână, să facă numai ce vrea dar numai pentru o singură zi.
Îndată ce femeia plină de mândrie a primit pe cap diadema împărătească, a apucat în mână sceptrul şi a şezut pe scaunul împărătesc, a pus mâna pe peceţile împărăţiei şi văzând tot poporul gata de ascultare la poruncile ei, ascultaţi ce a făcut! Cea dintâi poruncă a dat-o ca ostaşii să lege de mâini şi de picioare pe bărbatul ei, pe Nin împăratul pe făcătorul ei de bine, iar apoi să-i taie capul. Lucrul acesta s-a făcut cu adevărat întocmai.
Iată cum pune păcatul stăpânire pe inima omului, pe mintea lui. Vedeţi cum şi-a pierdut împărăţia şi viaţa acest împărat pentru că a ascultat numai o dată de femeia şireată care rămâne stăpână şi împărăteasă toată viaţa. Iată aşa este şi păcatul, îi dai voie să intre odată, numai o zi şi ai terminat cu libertatea, cu puterea ta de voinţă. Ai ajuns rob păcatului. De acum el vorbeşte, el conduce.
Pentru a ne trezi din libertatea oarbă care nea înrobit cu păcatul, Dumnezeu ne îngăduie necazuri, boli, ca noi să conștientizăm starea în care am ajuns și cum ne-a fost nouă atunci când eram alături de Dumnezeu, părințiși prieteni adevărați, nu doar de companie. Este foarte rău că noi ne aducem aminte de Dumnezeu doar atunci când suntem în starea cea mai deplorabilă, când ne vedem săraci și bolnavi, părăsiți de cei dragi, înstrăinați de tot binele, atunci ne apare în fața ochilor trei tablouri. Acestea sunt: trecutul, prezentul şi viitorul său. Atunci începe să se întrebe el: „Ce eram eu acum câţiva ani? Îşi aduce aminte de libertatea lui, de fericirea pe care o simţea lângă părinţi, de dragostea lor, cum şedea cu ei la masă, cât era de preţuit şi onorat de toţi.
După ce arată ochilor minţii lui tabloul amintirilor trecutului, starea lui aşa de fericită, priveşte apoi imediat şi se uită pe lângă el şi se vede în tabloul prezentului cât a ajuns de nenorocit; departe de Dumnezeu, de părinții care ia insultat la despărțire că e mare și nu are nevoie de ajutor, lipsa banilorși a prietenilor care îlînconjura și ne dorința de a trăi nevăzând un viitor în viața lui.
A treia parte a tabloului este viitorul, fiecare își vede continuitatea vieții prin starea în care este și dacăcontinue așa se apropie moartea și parcă simte durerile sfâșietoare ale agoniei, iar din mijlocul acestor gânduri care-l frământă mereu îi vin grozave mustrări de conștiință. Un strigăt din adâncul inimii îl îndeamnă să scape de această tristă soartă şi atunci zice în sinea lui: „Mă voi scula şi mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: Tată scump, greşit-am la cer şi înaintea ta…!
Iată tânărul, plin de încredere, porneşte la tatăl. Omul păcătos şi rătăcit se întoarce la Dumnezeu şi la Sfânta lui Biserică. Plin apoi de smerenie şi cu lacrimi în ochi, îşi mărturiseşte păcatele cu pocăinţă înaintea duhovnicului. Hotărârea temeinică de a nu mai sta nici o clipă în păcat, spovedania sinceră, canonul după spovedanie, faptele cele bune, mergerea la sfânta biserică, mai ales duminicile, şi hrănirea sufletului cu sfintele învăţături, cântări şi rugăciuni din biserică, toate acestea precum şi altele îl fac pe om, pe fiul rătăcit să ajungă la Tată.
Omul simte plăcerea să facă păcate, iubeşte patimile cele urâte, nu vrea să renunţe niciodată la ele. Nu vrea să iasă din această stare de întuneric, iar dacă trece timp prea mult ajunge să cadă în păcatul deznădejdii, căci întristează pe Duhul Sfânt prea mult şi se depărtează de la el, ajungând să cadă în păcatul lui Iuda, care s-a sinucis. O mulţime de oameni îşi iau viaţa prin spânzurare. Când auzi că s-au sinucis oameni mari, intelectuali, directori, doctori, profesori, te întrebi: „Oare ce le lipsea oamenilor acestora de s-au sinucis?”
Aceştia să ştiţi că s-au depărtat încetul cu încetul de credinţă, de Biserică şi de Dumnezeu şi aşa s-a lipit apoi diavolul de trupul şi de sufletul lor. Le-a dat deznădejdea şi i-a învăţat să-şi pună ştreangul de gât. Acolo duc nepăsarea de credinţă, păcatele îngrămădite şi lipsa de sfinţenie a Bisericii. De aceea se lipesc toate farmecele, toate vrăjile şi duhurile necurate de cei care nu vin la biserică cu anii, de cei care nu se spovedesc şi nu se împărtăşesc.
Să se ştie clar că cei care nu vin la biserică, cei care nu se spovedesc, cei care nu se lasă de beţie, de păcatul desfrânării şi trăiesc necununaţi, cei care nu se lasă de înjurat, de drăcuit şi de fumat, de pârâciuni şi duşmănii şi toate lucrurile diavolului, cei care nu se lasă de toate acestea nu s-au întors încă la Tatăl. Aceia nu s-au trezit la viaţă, nu au înviat din moartea păcatelor, ei stau tot în mormânt şi tot departe, ca fiul rătăcit în ţara uitării, păscând porcii pe care diavolul i-a dat în primire, păcatele.
Fericiţi sunt toţi cei ce au parte de întâia înviere, se zice la Apocalipsă. Întâia înviere, fraţi creştini, este să înviem din moartea păcatelor la o viaţă nouă trăită cu Hristos, în Biserica Lui cea sfântă, într-o continuă sfinţenie şi dragoste de cele cereşti. Cine nu înviază aşa nu va învia la ziua judecăţii, pentru fericire, ci pentru osândire veşnică. De aceea luaţi aminte ca aceste cuvinte să nu treacă pe la ureche şi să vă fie atunci de mărturie, ci de mântuire.
Odată cu întoarcerea fiecăruia și lăsarea stării libere păcătoase, se bucură îngerii şi sfinţii împreună cu Tatăl Ceresc, se bucură pentru că a întors spatele diavolului şi s-a lepădat de păcate. Se bucură că a ruşinat pe stana, l-a biruit întorcându-se la dreapta credinţă. Să nu ne batem cu pumnul în piept şi să zicem că suntem credincioşi, dacă se mai află la noi acele păcate care le-am amintit mai sus.
Haideţi astăzi, iubiți tineri, să ne sculăm din păcate şi să zicem cu toată inima: „De astăzi mă întorc la Tatăl Ceresc şi vreau să las porcii păcatelor, să nu mai slujesc diavolului, făcând poftele lui. Vreau de azi înainte să nu mai lipsesc de la casa lui Dumnezeu; vreau şi eu să spun: „Tată scump, greşit-am la cer şi înaintea Ta şi nu mai sunt vrednic să mă chemi fiul Tău, primeşte-mă ca pe una din slugile Tale!
Să ne întoarcem cu toată inima astăzi, să nu mai zăbovim nici o clipă, căci mâine poate fi prea târziu; să ne grăbim astăzi până nu se închid uşile milostivirii lui Dumnezeu şi până nu suntem duşi de alţii la judecata veşnică astăzi, până când nu vine biciul mâniei lui Dumnezeu, până nu vine focul urgiei Lui, astăzi, cât mai avem ziuă şi mai străluceşte soarele milostivirii Sale peste cei bui şi peste cei răi, până nu vine judecata cea din urmă, până nu ni se închid ochii şi nu se mai poate face nimic.
Iubiți tineri și copii ai lui Hristos,
Ce mai rămâne veșnic și statornic acum în inima și conștiința noastră? Numai singur Dumnezeu. Convingerea fermă că Dumnezeu există, că ne iubește, că ne iartă păcatele, că ne cheamă înapoi de unde am căzut și ne-am depărtat de El.
Astăzi toata lumea vorbește de voi, vorbește de copii, de problemele tineretului, de grija pentru tinerii țării noastre. Dacă până ieri vă ucideau cu ateismul, cu prigoana și închisoarea, acum vă ucid cu desfrâul, cu libertinajul occidental, cu filmele pornografice, cu bețiași prostituția. Că cine a inventat și a adus aceste mijloace diabolice în țara noastră și le difuzează prin ziare, prin filme și la televiziune, daca nu Antihristși slugile lui? Și ce este mai condamnabil că toți tac și consumă gunoiul Europei și otrava ateismului, fără să se opună, să se revolte, să zică nimic! Tac slujitorii Bisericii, tac dascălii școlilor de învățământ, tac și părinții tinerilor! Toți tac în fața lui Antihrist, iar tineretul cade, devine robit de prostituție, se îmbolnăvește de patimi grele, de cancer, de practici păgâne, budiste, Yoga, arte marțiale, Zen, de boli fără leac. Tineriițării, mai mulți mor acum de desfrâu și beție, decât pana acum de ateism și foamete. Cine va răspunde la aceasta crimă națională, de acest genocid în masa? Și de ce tăcem toți? Dacă vom tăcea noi, pietrele vor vorbi…
Iubiți tineri și frați în Domnul, fugiți de patimile tinereții, care vă ucid sufletulși trupul! Fugiți de ateism și sectarism! Feriți-vă de beție, de fumat, de răutate și de tot păcatul ucigaș. Păstrați-vătinerețea și sănătatea; păstrați-vă curați de desfrâuși beție. Zadarnic curățim pământul de gunoaie dacă-l vom lăsa populat cu oameni deformați și mutilați sufletește.
Veniți mai des la biserica, spovediți-vă și împărtășiți-văcu Trupul și Sângele lui Hristos și citiți mereu sfintele cărți ale Bisericii! Merge-ți în pelerinaj pe la mânăstiri și locuri sfinte, cinstiți-văpărinții și urmați lui Hristos. Aveți grijă de voi tinerilor, că povara vieții este grea, dar ușurați-o prin împărțirea ei și pe umerii lui Hristos, cel careîn permanență ne așteaptă săvenim la El, să-i cerem ajutorul și cu siguranță vom primi și sprijin.
Cu arhierești binecuvântăriși dragoste creștină
+ PETRU
Episcop de Ungheni și Nisporeni