Nu e nevoie de un 14 februarie sau o altă zi anume, ca să arătăm dragostea şi iubirea faţă de cineva

Iubiţi şi stimați tineri,

Niciodată nu mi-a fost clar, ca să manifeşti dragoste și să arăţi sentimentele de iubire față de-o persoană dragă, oare e nevoie de un 14 februarie sau o anumită zi? Nu doar Biserica, ci şi o parte impresionantă a societăţii manifestă o atitudine mai puţin binevoitoare faţă de această pretinsă „zi a îndrăgostiţilor”, întrucât nu are nimic comun cu adevărata dragoste, deoarece această aşa-zisă sărbătoare vine de peste Ocean și este importată la noi, din Occident, de marii comercianți de bibelouri, flori și suvenire.

Oare chiar e nevoie de un 14 februarie sau un 8 martie, ca să oferi cuiva drag o floare sau un cadou? Oare e chiar atât de greu să înţeleagă stimatele fete că de cele mai multe ori, printr-o floare sau chiar şi-un buchet – fie el şi din trandafiri scumpi – se vădeşte, nu atât iubirea şi dragostea din partea celui care „felicită cu ziua îndrăgostiţilor”, ci mai degrabă dorinţa pătimaşă de ai folosi trupul, spre o pângărire ruşinoasă, care cu siguranţă îi va aduce mustrări de conştiinţă şi regrete celei „felicitate”? Dar şi dragi băieţi, după cum se şi observă în ultima vreme, se poate întâmpla să cadă uşor într-o capcană. Căci, nu întotdeauna acel „te iubesc” sau acea îmbrăţişare, manifestă sincere sentimente de dragoste şi afecţiune. Se poate întâmpla că acel „te iubesc”, îmbrăţişare sau sărut, să caute nu inima voastră, ci nişte flori, cadouri, cină romantică, vacanţe luxoase sau chiar bani. Poate sunt subectiv, însă în cele mai multe cazuri aşa se şi întâmplă, după cum s-a menţionat. Şi atunci spuneţi Dumnevoastră, poate fi numită cu adevărat dragoste, ceea ce manifestaţi unii faţă de alţi în ziua de 14 februarie? Oare nu este această zi doar una a plăcerilor carnale, iar după aceasta a of-urilor pentru banii chieltuiţi sau pentru altceva ce se poate întâmpla în acea zi sau noaptea ce urmează?.

Cât adevăr exprimă cuvintele spuse de Bartolomeu Anania, fostul Mitropolit al Clujului: „Aceste zile (14 februarie, 8 martie) duc mai degrabă la denaturarea adevăratei dragoste şi a sentimentelor sincere”.

Aşa că, dragi şi stimaţi tineri, vlăstare ale societăţii, dar şi ai bisericii deopotrivă, iubiți-vă, dar nu în mod păcătos. Exterioriza-ţi bucuria iubirii ce o aveţi faţă de o persoană dragă, dar nu doar într-o zi anume. Oferiţi, nu doar flori şi cadouri. Oferiţi zâmbete frumoase, cuvinte sufleteşti, priviri nepătimaşe. Trăiți-vă tinerețea frumos în, cu și pentru Hristos. Căci, anume Hristos e cel care te iubește sincer și cu adevărat.

Şi apropo, chiar dacă doriţi să oferiţi, în semn de iubire celor dragi inimioare şi diferite bibelouri, oferiţi-le mai degrabă inima Dumnevoastră, căci doar aşa îi veţi impresiona cu adevărat, doar aşa veţi manifesta o dragoste sinceră şi nepătimaşă.

Prot. Ştefan Rîmbu