Conferința: ,,Familia creștină – salvatoare a societății”, susținută de ÎPS Arhiepiscop PETRU de Ziua Internațională a familiei

Miercuri, 15 mai, 2024, în Ziua Internațională a Familiei, prin binecuvântarea, susținerea și implicarea plenară a Înaltpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, s-a desfășurat o amplă activitate dedicată promovării și susținerii familiei tradiționale.

După organizarea Marșului pentru susținerea familiei, organizat de la Catedrala Episcopală până la Palatul de Cultură, toți participanții în număr impunător, 1100 de participanți, au luat parte la conferința susținută în Sala Mare a Palatului de Cultură.

Menționăm că înaintea conferinței, toți participanții au luat masa în foaierul Palatului de cultură, pregătită de Stareții și Starețele Sfintelor Mănăstiri din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni: Arhim. KIRIL (Braguța), Starețul Mănăstirii Hîrjauca și Președintele Sectorului Eparhial, Mănăstiri și viață monahală , Arhim. SPIRIDON (Marin), Egumenul Mănăstirii Hîrbovăț; Egumena PARASCHEVA (Cazacu), Stareța Mănăstirii Hîncu; Egumena BENEDICTA (Mura), Stareța Mănăstirii Frumoasa; Egumena ELISAVETA (Gliga), Stareța Mănăstirii „Sf. M. Mc. Gheorghe”,  or. Ungheni; Egumena ANIMAISIA (Cernea), Stareța Mănăstirii „Sf. Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, or. Nisporeni; Monahia LAVRENTIA (Borța), maica superioară a Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” din s. Răciula, r. Călărași.

(Pentru toată osteneala depusă și cheltuiala asumată la organizarea acestei mase, se aduc sincere mulțumiri Stareților și Starețelor Sfintelor Mănăstiri din cuprinsul Eparhiei)

Apoi Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a susținut conferința cu tema ,,Familia creștină – salvatoare a societății”. (Cuvântul conferinței va fi plasat pe site-ul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni).

Specificăm și faptul că întreaga conferință a fost moderată de prot. Nicolai BOIAN, Președintele Mișcarea Eparhiale Pentru apărarea și promovarea Fecioriei, a Vieții și Familiei Tradiționale.

După prelegerea Înaltpreasfinției Sale, dl Vitalie VRABIE, Primarul Municipiului Ungheni a venit în fața tuturor participanților cu-n mesaj întru promovarea familiei creștine și a nașterii de prunci, aducând și cuvinte de înaltă apreciere și recunoștință față de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU și întreaga Episcopie, pentru această măreață activitate de o importanță covârșitoare.

În continuare, dna medic, Larisa GROSU a susținut o prelegere cu tema: ,,Riscurile pentru Viață și Consecințe psiho-emoționale ale Avortului”

După aceasta a fost prezentat un film de scurt metraj „pro viață”.

Spre încheierea conferinței, Corul de copii al catedralei Episcopale din mun. Ungheni, condus de preoteasa Liliana ROTARI a prezentat un mic program artistic, din câteva cântece despre familie.

Ținem să amintim și faptul că înaintea acestei conferințe a fost prezentată și o expoziție de desene ale Școlii de Arta și Pictură din mun. Ungheni pe tema familiei.