Cuvinte duhovnicești

Râvna cea sfântă, temelia tuturor faptelor bune

2023-02-24 12:08:24 | Vizualizări 291

Viaţa creştină înseamnă râvnă şi tăria de a rămâne în comuniune cu Dumnezeu printr-o lucrare neîncetată de împlinire a voinței Sale. Iar miezul vieţii creştine este comuniunea cu Dumnezeu în Hristos Iisus Domnul nostru – într-o unire cu Dumnezeu care la început rămâne tăinuită de obicei nu numai celorlalţi, ci şi celui ce o trăieşte. […]

„Apropiați-vă de Mine și Mă voi apropia de voi”, zice Domnul

2023-02-24 08:51:10 | Vizualizări 297

Fiindcă Domnul Dumnezeu ne cheamă pe noi prin Lege și prin proroci, prin apostoli și evangheliști, iar, mai mult, ne și roagă să nu ne lenevim la mântuirea noastră, ca nu cumva, pentru întârziere, să ni se încuie cămara cea dorită și apoi, mult bătând, în zadar să fim fără de nici un folos. Ci, […]

Dumnezeu ne-a dat cunoașterea ca să alegem cele folositoare sufletului

2023-02-23 11:03:07 | Vizualizări 228

Cei ce nu sunt mulţumiţi cu cele ce le au la îndemână pentru trai, ci poftesc mai mult, se fac robi patimilor, care apoi turbură sufletul şi îi insuflă gânduri şi închipuiri că cele ce le au sunt rele. Şi după cum hainele mai mari decât măsura împiedecă la mişcare pe cei ce se luptă, […]

Greșelile rămase și nepocăite, aduc după ele traume psihologice

2023-02-23 10:46:15 | Vizualizări 329

Cum să facem să scăpăm de efectele psihologice ale traumelor din viețile noastre, chiar dacă îi iertăm pe cei care ni le-au pricinuit? Într-adevăr, fiecare am făcut greșeli în viață, iar greșelile pe care le-am făcut ne revin în minte și provoacă traume psihologice. Lucrul acesta trebuie să se vindece. Biserica este un spital, iar […]

Credinţa făcătoare de minuni a Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie

2023-02-23 09:38:43 | Vizualizări 300

În această predică, iubiţilor, vom vorbi despre un mare mucenic al credinţei noastre, Sfântul Haralambie, care a trăit în veacul al II – lea după Hristos. S-a născut într-o cetate din Asia Mică, Magnisia, care nu este foarte departe de mult-regretata Smirna. Creştinii cetăţii îl preţuiau pe Sfântul Haralambie pentru caracterul lui curat, pentru marea lui […]

Dacă Dumnezeu privește la cum mi-am trăit ziua de astăzi, oare se bucură de ea?

2023-02-22 10:17:36 | Vizualizări 374

Să ne întrebăm dacă l-am salutat cu căldură pe prietenul nostru pe care l-am întâlnit. Să ne întrebăm dacă nu cumva am fost egoiști în ziua care se pleacă spre înserare. Să ne întrebăm dacă oare este cineva mulțumit cu ceea ce i‑am spus sau cu ceea ce i-am făcut. Să vedem dacă putem răspunde […]

De ce nu sporim duhovniceşte

2023-02-22 10:07:11 | Vizualizări 253

Pravila Părintelui Sisoe era următoarea: nimic nu trebuie să-l abată pe călugăr, dar și pe creștin, de la Domnul, căci atunci când mâinile lucrează, inima trebuie să se roage; când inima obosește, mintea trebuie să cugete la Domnul; când mintea obosește, ochii trebuie să citească Sfânta Scriptură, apoi iarăși, totul de la început. Numai astfel […]

Cuvântul lui Dumnezeu - hrană pentru suflet

2023-02-21 10:29:17 | Vizualizări 272

Unii credincioși, cei încă prunci la minte și de curând întăriți, după cum se spune, au nevoie să fie hrăniți cu lapte, adică cu învățături mai simple și mai elementare, pentru că nu pot suporta hrana tare a învățăturii (Evr. 5, 12-13; 1 Cor. 3, 1-2). Dacă le dai o hrană mai presus de puterea lor, se simt […]

Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat - un sfânt militar

2023-02-21 08:55:56 | Vizualizări 312

Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat este un sfânt militar din secolul al IV-lea, foarte popular în Biserica Ortodoxă. Prăznuirea lui se face la data de 8 / 21 februarie, iar pomenirea aducerii moaștelor lui la Evhaita se face pe 8 / 21 iunie. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Liciniu (307-324). Se trăgea după neam din Evhaita și locuia în Iracleea, care se află lângă Marea Neagră. […]

Prin rugăciune la Maica Domnului, toate necazurile își găsesc rezolvarea

2023-02-20 20:36:30 | Vizualizări 691

Știți din istorie că înaintașii noștri, creștini ortodocși, erau oameni foarte temători de Dumnezeu și totdeauna aveau credință tare și adâncă în mijlocirea cerească a Maicii Domnului. Și Împărăteasa Cerească nu lăsa fără răspuns credința lor, ci trimitea totdeauna ajutor tuturor celor care alergau la ea cu nădejde. Este greu să arătăm vreun necaz sau […]