Mesajul de felicitare al Preasfințitului Episcop PETRU, adresat Stareții Mănăstirii Hîncu, Egumena PARASCHEVA (Cazacu) cu ocazia sărbătoririi ocrotitorului ceresc

2020-10-26 23:00:19 | Vizualizări 666

Preacuvioşia Voastră, Preacuvioasă Maică Stareță, În această zi, când Sfânta noastră Biserică face pomenirea Sfintei Cuvioase Parascheva, Vă adresăm sincere felicitări şi binecuvântări arhiereşti. Sfânta Parascheva, al cărei nume îl purtaţi, să fie rugătoare către Sfânta Treime, iar Cuvioșia Voastră să-i urmaţi viaţa, nevoinţele şi învăţăturile, căci monahul este un om al fericirii pentru că […]

Viața cuvioasei Parascheva, model de urcuș duhovnicesc pentru fiecare creștin

2020-10-26 09:00:41 | Vizualizări 1130

Sfânta Parascheva s-a născut în satul Epivata, din Tracia, în prima jumătate a secolului al XI-lea, într-o familie de creștini evlavioși, care au educat-o pe calea Bisericii și a învățăturii Sfintei Evanghelii. Din copilărie, având o inimă plină de compasiune și milă, față de cei lipsită și săraci, își dezbrăca propriile haine, dăruindu-le celor din […]

Câteva gânduri și cuvinte despre un rugător fierbinte și cinstitor neîntrecut al Icoanei Maicii Domnului de la Hîrbovăț

2020-10-22 23:00:09 | Vizualizări 883

În evanghelia scrisă de Sfântul Apostol Luca, întâlnim cuvintele spuse de Pururea Fecioara Maria: „Iată de acum mă vor ferici toate neamurile” (Lc. 1, 48). Fecioara Maria a spus acestea, după ce a zămislit de la Duhul Sfânt şi pentru că avea să-L nască pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Deci cuvintele spuse chiar de […]

Trebuie să te faci mic printre oameni, ca să devii mare înaintea lui Dumnezeu

2020-10-22 08:24:51 | Vizualizări 658

Atunci să socoteşti că ai virtute adevărată, când vei dispreţui toate cele de pe pământ cu desăvârşire, având prin conştiinţă curată inima gata să călătorească totdeauna către Domnul. Iar dacă vrei să fi cunoscut de Dumnezeu, fă-te necunoscut de oameni, pe cât e cu putinţă.

Şi intenţiile bune sunt rele câteodată. Când? Cum?

2020-10-21 09:42:45 | Vizualizări 608

Ţi-a venit vreun gând bun? Oprește-te: să nu tinzi nicidecum spre împlinirea lui fără chibzuială, pe negândite. Simți în inimă vreo insuflare bună? Oprește-te: nu îndrăzni să te lași dus de ea. Ia Evanghelia ca îndreptar. Cercetează: se potrivesc, oare, gândul tău cel bun și insuflarea cea bună a inimii tale cu atotsfânta învățătură a Domnului?