
Luni, 7 aprilie, 2025, în a doua parte a zilei, în incinta Consiliului Raional Călărași a avut loc ceremonia festivă dedicată Zilei Profesionale a pompierilor și salvatorilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
La această ceremonie festivă cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a participat și Arhimandritul SPIRIDON (Marin), Egumenul Mănăstirii Hîrbovăț și Președintele Sectorul Eparhial Activitate Pastorală în MAI și Organele de Drept.
În cuvântul oferit, Arhimandritul SPIRIDON, a transmis din partea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU mesajul de felicitare pentru toți pompierii și salvatorii Secţiei situaţii excepţionale ce activează în Raionul Călărași, adresându-le cuvinte de apreciere și recunoștință profundă pentru curajul, devotamentul, bărbăția și jertfelnicia de care dau dovadă în activitatea lor profesională, prin care se străduie și le reușește să salveze nu doar bunuri materiale, dar și vieți omenești.
Cu prilejul amintit, Arhimandritul SPIRIDON a oferit din partea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU, 3 Diplome arhierești: dn-lui Sergiu BALINSCHI, Șeful Serviciului Prevenție al Secției situații excepționale (SSE) Călărași; dn-lui Andrei BOLDURESCU, salvator al Secției situații excepționale (SSE) Călărași; dn-lui Andrian POPA, pompier voluntar al PSPV Oniscani.
La final administrația și colaboratorii Serviciului Prevenție al Secției situații excepționale (SSE) Călărași au transmis mulțumiri Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU, pentru binecuvântările arhierești, pentru felicitări și cuvintele de apreciere, dar și pentru Diplomele Arhierești, exprimându-și recunoștința pentru colaborare.