Agenda Înaltpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, din 30.11.2021

Marți, 30 noiembrie 2021Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, și-a desfășurat activitatea arhipăstorească în incinta Centrului Eparhial din municipiul Ungheni.

Pe parcursul zilei, Ierarhul  ca de obicei,  a primit în audiență cu drag pe cei prezenți, preoţi şi mireni, ascultându-i părinteşte pe toți, oferindu-le răspuns, sfat și lămuriri după necesitatea fiecăruia.

Printre cei prezenți în audiență menționăm pe Arhimandritul SPIRIDON (Marin), Starețul Sfintei Mănăstiri Hîrbovăț, care a discutat cu Înaltpreasfinția Sa întrebări administrative și duhovnicești legate de activitatea mănăstirească.

De asemenea, în audiență a fost și preotul Vadim PÎNZARI, parohul bisericii „Sf. M. Mc Gheorghe” din sect. Topor, s. Cărpineni, r. Hîncești, care a discutat cu Chiriarhul întrebări legate de activitatea parohială, vorbind și despre hirotonia unui candidat la diaconie, pentru parohia dată.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni